Țarul de la Kremlin și oamenii lui de încredere (DOCUMENTAR)

Vladimir Putin! Omul care a șocat întreaga lume cu decizia sa de a invada Ucraina. Țarul! Poate cel mai puternic conducător de la Alexandru cel mare încoace. Dar ia el decizii de unul singur? Pare că nu este așa. Are un anturaj vast, cu oameni loiali. Mulți dintre ei au și un lucru în comun: și-au început cariera în serviciile de securitate.

De la începutul războiului în Ucraina, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și Valeri Gerasimov, șeful Statului Major al forțelor armate, sunt elemente centrale în această invazie.

Serghei Şoigu, ministrul Apărării din Rusia, este în anturajul președintelui Vladimir Putin de mult timp. Se spune că acesta îl însoțește pe Putin la partidele de vânătoare și pescuit din Siberia și, la un moment dat, a fost considerat ca un potențial succesor. Îi împărtășește ideile președintelui și a preluat mesajul despre „demilitarizarea Ucrainei şi protejarea Rusiei”.

Tot Șoigu a fost creditat cu anexarea Crimeei în 2014 și tot el era la conducerea direcției de informații militare GRU, acuzată de două otrăviri cu agenți neurotoxici, respectiv cea mortală din 2018, de la Salisbury în Regatul Unit, și cea aproape fatală asupra liderului opoziției Alexei Navalny din 2020.

„Un servitor al țarilor și un tată al soldaților”

„Marea sa calitate este aceea de a fi un servitor al țarilor și un tată al soldaților” , scrie cotidianul rus Moscow Times.

Serghei Şoigu a condus și partidul Rusia Unită, finanțat de Vladimir Putin, pentru a consolida poziția președintelui în jocul politic de la Moscova.

Valeri Gerasimov a fost șeful Statului Major și un apropiat al lui Putin. Comandant de top din armata rusă, general-maior, şef de stat major şi prim-adjunct al comandantului Armatei 41 a Districtului Militar Central al Rusiei, ar fi fost ucis în timpul luptei de lângă Harkov, potrivit Serviciului de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării. Acest soldat de carieră a servit în diviziile blindate ale Armatei Roșii din întreaga fostă Uniune Sovietică.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.