Stele nou-născute, neobservate până acum, au fost descoperite cu ajutorul Telescopului Webb

Megan Reiter, astronom la Universitatea Rice din Texas, SUA, și colegii săi au analizat îndeaproape una dintre primele imagini pe care le-a produs Telescopul Spațial James Webb și au descoperit zeci de stele tinere, neobservate anterior, aflate la 7.500 de ani-lumină distanță de Pământ.

Studiul publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society oferă indicii despre ce ar putea descoperi cercetătorii în continuare cu ajutorul Telescopului Webb. Instrumentele sale au fost concepute pentru a se uita prin norii de praf interstelar care au blocat în trecut observațiile astronomilor asupra creșelor stelare, în special a celor care produc stele similare cu Soarele nostru.

Recent, Reiter a analizat o porțiune din primele imagine ale lui Webb cu Stâlpii Creației, o regiune de formare stelară aflată într-un roi stelar cunoscut drept NGC 3324.

„Cât de multe se întâmplă chiar și în cele mai liniștite colțuri ale Universului”

Situată în constelația Carena, NGC 3324 găzduiește numeroase regiuni cunoscute de formare stelară pe care astronomii le studiază de ceva timp. Multe detalii din regiune au fost ascunse de praf în imagini de la Telescopul Spațial Hubble și alte observatoare. Camera cu infraroșu a lui Webb a fost construită pentru a putea privi prin praful din astfel de regiuni și pentru a detecta jeturile de gaz și praf care sunt „scuipate” de la polii stelelor foarte tinere.

Reiter și colegii săi și-au îndreptat atenția asupra unei porțiuni din NGC 3324 în care doar câteva stele foarte tinere au mai fost găsite. După ce au analizat o lungime de undă infraroșie specifică, 4,7 microni, cercetătorii au descoperit zeci de scurgeri de hidrogen molecular anterior necunoscute, acestea provenind de la stele tinere. Scurgerile variază, însă multe par să provină de la protostele care vor deveni în cele din urmă stele cu masă scăzută, la fel ca steaua noastră.

„Descoperirile arată cât de bun este telescopul și cât de multe se întâmplă chiar și în cele mai liniștite colțuri ale Universului”, a precizat Reiter.

„Este ca și cum am găsit comori ascunse”

În primii 10.000 de ani, stelele acumulează material de la praful și gazul din jur. Multe stele tinere aruncă o parte din acel material înapoi în spațiu. Un ingredient vital pentru stelele tinere, hidrogenul molecular, este găsit în aceste jeturi, iar Webb îl poate vedea.

Perioada de acreție din formarea stelară timpurie a fost deosebit de greu de observat pentru astronomi pentru că este trecătoare, astfel că durează doar câteva mii de ani în cadrul copilăriei unei stele care durează mai multe milioane de ani.

„Este ca și cum am găsit comori ascunse”, a subliniat Jon Morse, unul dintre autorii studiului, citat de EurekAlert.

Telescopul Spațial James Webb este coordonat de NASA în parteneriat cu Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Canadiană (CSA). Operațiunile științifice și misiunile lui Webb sunt administrate de Space Telescope Science Institute (STScI) din Baltimore, SUA.

Studiul a fost publicat în jurnalul Monthly Notices of The Royal Astronomical Society.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Telescopul Webb doboară recordul pentru cea mai îndepărtată galaxie detectată vreodată

Telescopul James Webb a observat „moartea dezordonată” a unei stele

Titan, cel mai mare satelit natural al lui Saturn, nefiresc de asemănător cu Pământul în noi imagini de la Webb

Telescopul Webb a observat, în premieră, lumina „fantomatică” din roiurile de galaxii



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.