Sonda Juno a surprins o imagine uimitoare cu un corp ceresc acoperit cu sute de vulcani

NASA a dat publicității o imagine uimitoare în infraroșu cu Io, unul dintre sateliții naturali ai lui Jupiter, surprinsă de la peste 80.400 kilometri depărtare.

Imaginea, făcută în urmă cu doar câteva luni de nava spațială Juno a agenției americane și abia recent dezvăluită publicului, dezvăluie în detaliu suprafața vulcanică a corpului ceresc.

Oamenii de știință suspectează că Io este acoperit cu sute de vulcani, unii dintre aceștia țâșnind cu lavă la zeci de kilometri deasupra suprafeței. Potrivit cercetătorilor de la NASA, Io este cea mai activă lună vulcanică din Sistemul Solar.

Sonda Juno, pe orbita lui Jupiter de peste șase ani

Observațiile ar putea duce la noi descoperiri fascinante despre al patrulea cel mai mare satelit natural al lui Jupiter.

„Putem vedea puncte fierbinți vulcanice. Am reușit să monitorizăm de-a lungul misiunii prinicipale – peste 30 de orbitări – cum se schimbă și evoluează”, a explicat Scott Bolton, investigator principal pentru nava spațială Juno.

Juno se află pe orbita lui Jupiter de peste șase ani și a survolat de nenumărate ori sateliții naturali ai planetei.

„Cu fiecare survolare, am reușit să obținem o multitudine de informații noi. Senzorii lui Juno au fost concepuți pentru a studia Jupiter, însă ne-am bucurat să vedem cât de bine pot observa și sateliții planetei”, a adăugat Bolton, conform unui comunicat de presă.

Juno va continua să survoleze corpul ceresc acoperit cu sute de vulcani

Sonda Juno a analizat, de asemenea, suprafețele înghețate ale lui Ganymede și Europa, alți doi dintre sateliții lui Jupiter. Instrumentele navei spațiale au reușit să studieze temperatura și puritatea acestor lumi înghețate până la adâncimea de aproximativ 24 kilometri sub suprafață.

Cât despre Io, sonda Juno va continua să survoleze corpul ceresc acoperit cu vulcani. În cadrul următoarelor survolări, sonda se va apropia până la o distanță de 1.500 kilometri, potrivit Futurism.

Asta înseamnă că oamenii de știință vor reuși să completeze prima „campanie de monitorizare de înaltă rezoluție” pentru a vedea cum interacționează vulcanii și erupțiile lui Io cu magnetosfera sa. Iar noi abia așteptăm să aflăm ce vor observa cercetătorii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au detectat erupția violentă a unei comete vulcanice din Sistemul Solar

Astronomii au descoperit o „planetă infernală”, condamnată de o atracție fatală

Un asteroid a lovit planeta Marte cu asemenea forță încât ar fi cauzat un mega-tsunami

Marte, o planetă surprinzător de dinamică. NASA a înregistrat peste 1.000 de cutremure pe Planeta Roșie



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.