Sonda Hope, prima misiune marțiană a Emiratelor Arabe, se pregătește să scrie istorie. Când ajunge pe orbita lui Marte

Oamenii de știință din Emiratele Arabe Unite așteaptă cu nerăbdare ca sonda Hope să ajungă pe Marte. Intrarea pe orbită este programată în doar câteva zile, la data de 9 februarie. Sonda Hope va scrie istorie fiind prima sonda marțiană a țării.

Sonda Hope și Misiunea Marțiană a Emiratelor are camere specializate pentru a studia atmosfera planetei la lungimi de undă vizibile, infraroșii și ultraviolete.

Sonda Hope se va deplasa prin orbita marțiană superioară timp de un an pentru a observa Planeta Roșie la intervale diferite de timp din zi și va înregistra primele măsurători ale atmosferei joase, acolo unde condițiile meteorologice ale planetei se formează.

A cincea țară din istorie care ajunge la Planeta Roșie

Aceasta este una dintre misiuni trimise spre Marte, cercetătorii profitând de intervalul de lansare din iulie 2020. Alte misiuni spre Planeta Roșie includ roverul Perseverance al NASA și misiunea Tianwen-1 a Chinei.

Sonda Hope a Emiratelor Arabe Unite va fi prima dintre cele trei misiuni care va ajunge pe Marte, iar oamenii de știință arabi sunt foarte încântați. Agenția spațială a țării a anunțat că va transmite în direct momentul în care sonda Hope va ajunge la Planeta Roșie, la data de 9 februarie, începând cu ora 17:30 (ora locală a României).

Deși este prima dintre cel trei misiuni lansate anul trecut în iulie, EAU sunt doar a cincea țară din istorie care ajunge la Planeta Roșie, după NASA, Uniunea Sovietică, Agenția Spațială Europeană și India. Misiunea Chinei va ajunge la scurt timp după sonda Hope.

Primul portret complet al atmosferei marțiene

Sonda Hope va folosi trei instrumente științifice pentru a crea primul portret complet al atmosferei marțiene. De asemenea, sonda va colecta diferite date despre atmosfera planetei, astfel încât să evalueze schimbările zilnice și sezoniere ce au loc pe Marte.

Astfel, oamenii de știință vor primi informații de la sonda Hope despre modul în care particulele de energie, oxigen și hidrogen se deplasează prin atmosferă și „evadează” de pe Marte.

Când va fi lansată următoarea misiune a Emiratelor Arabe Unite

Purtătorul de cuvânt al agenției spațiale a EAU a spus că echipa de cercetători a misiunii Hope s-a pregătit „cât se poate de bine pentru a ajunge pe orbita din jurul planetei Marte”.

Totodată, EAU au anunțat că următoarea misiune spațială va avea loc în 2024, atunci când va fi lansat roverul lunar Rashid. Țara este concentrată pe dezvoltarea tehnologiilor și eliminarea tuturor îngrijorărilor înainte de trimiterea misiunilor cu echipaj uman în spațiu.

„Există multe obiective în spatele acestei misiuni care ne vor ajuta să înțelegem Luna mai bine”, a precizat Adnan AlRais, de la Centrul Spațial Mohammed Bin Rashid din EAU, potrivit Science Times.

Care este principalul obiectiv pentru misiunea Hope

Cât despre echipa misiunii Hope, principalul obiectiv este depășirea tuturor provocărilor cu privire la ajungerea în siguranță pe orbita lui Marte. Al Amiri a adăugat că emoțiile sunt momentan foarte mari.

„Aș vrea să pot descrie prin cuvinte, însă probabil că simt tot ce este posibil. Am atât emoții pozitive, cât și negative și neutre”, a precizat Al Amiri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Emiratele Arabe Unite lansează prima misiune către Marte a lumii arabe

Arabii construiesc un oraș marțian în deșert. Cum arată Mars Science City din apropiere de Dubai

Răspunsul lui Elon Musk, după ce a fost întrebat de un fan dacă există viață pe alte planete

Motivul pentru care „fața zâmbăreață” de pe Marte este mai „fericită” ca niciodată



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.