Somalia a semnat un acord de explorare petrolieră cu o companie americană

Somalia a semnat un acord de explorare petrolieră pentru șapte zone din largul coastelor sale cu Coastline Exploration, o companie cu sediul în Statele Unite ale Americii, au anunțat recent americanii prin intermediul unui comunicat.

Descoperirile de hidrocarburi din Uganda și Kenya și rezervele uriașe de gaze din Mozambic și Tanzania au alimentat interesul investitorilor pentru zonele din Africa de Est.

Agenția națională de știri somaleză l-a citat pe ministrul petrolului, Abdirizak Omar Mohamed, care a declarat joi că acordul semnat cu Coastline reprezintă finalizarea unui acord anterior, semnat în februarie, fără a oferi mai multe detalii.

Cât a plătit compania Somaliei pentru a începe explorarea petrolieră?

Coastline, o companie de petrol și gaze, cu afaceri în Africa de Est, a anunțat recent că a plătit un avans de 7 milioane de dolari guvernului din Somalia pentru a începe explorarea.

În 2019, Somalia a adoptat o lege privind sectorul petrolier care deschide calea pentru explorare, în special în largul coastelor sale.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.