Soluţia lui Elon Musk la problemele pe care le creează sateliţii plasaţi în orbită de SpaceX


În ultimele luni, SpaceX s-a confruntat cu criticile cercetătorilor legate de problemele pe care sateliţii companiei le ridică cercetătorilor.

Reţeaua de sateliţi Starlink pe care SpaceX a lansat-o în ultimele luni reprezintă o sursă importantă de venit pentru această companie şi pentru Elon Musk, dar, în acelaşi timp, reprezintă şi o sursă de critici din partea oamenilor de ştiinţă, în special a astronomilor, care explică faptul că luminozitatea sateliţilor interferează cu observaţiile lor.

În cadrul unei întâlniri a comitetului de conducere a Academiei Naţionale de Ştiinţe, Inginerie şi Medicină din SUA, Elon Musk a propus o soluţie: lansarea cu ajutorul SpaceX a unor instrumente ştiinţifice deasupra orbitei pe care se află sateliţii Starlink, notează .

În acest fel, instrumentele oamenilor de ştiinţă nu ar mai avea de suferit din cauza luminii reflectate de către sateliţii Starlink, dar şi de interferenţele celorlalte instrumente din afara atmosferei terestre. 

„Sunt foarte încântat de un viitor în care telescoapele spaţiale care ar putea fi foarte mari”, ar fi declarat Musk în faţa membrilor comitetului.

În ceea ce priveşte problema luminozităţii pe care oamenii de ştiinţă au ridicat-o în ultimele luni, SpaceX experimentează cu materiale şi culori care să reducă luminozitatea sateliţilor.

Citeşte şi:

Pericolul „constelaţiei” de sateliţi Starlink

Apelul unor savanţi: Sateliţii Starlink sunt ”o ameninţare la adresa astronomiei”



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.