Soarele tocmai a produs cea mai puternică erupție din 2017. Ce înseamnă asta pentru Pământ?

Soarele pare să se trezească după o perioadă liniștită din ciclul său de 11 ani. La data de 3 iulie 2021, steaua noastră a avut prima erupție din clasa X din Ciclul Solar 25. Aceasta a fost cea mai puternică erupție solară din septembrie 2017.

Erupțiile solare din clasa X sunt printre cele mai puternice erupții solare produse de steaua noastră gazdă, cea mai semnificativă înregistrată vreodată fiind erupția X28 din noiembrie 2003.

Această nouă erupție nu a fost la fel de intensă, dar chiar și așa a produs un puls de raze X care a lovit atmosfera superioară și a cauzat o pană de unde scurte deasupra Oceanului Atlantic.

Cea mai recentă erupție din clasa X, înainte de aceasta, a avut loc în septembrie 2017, atunci când Soarele a produs erupție de nivelul X8.2. Cu siguranță, acesta este un semn că ciclul solar devine mai activ.

Soarele are, de fapt, o activitate dinamică

Deși activitatea Soarelui pare destul de constantă din perspectiva noastră de pe Pământ, o analiză pe termen lung dezvăluie că activitatea sa este dinamică. O parte din aceasta o reprezintă ciclul solar.

Asta se bazează pe câmpul magnetic al Soarelui, care se inversează o dată la fiecare 11 ani, polii magnetici de sud și de nord schimbându-și pozițiile. Nu se știe ce anume declanșează aceste cicluri (cercetările recente sugerează că o aliniere planetară joacă un rol), însă polii se inversează atunci când câmpul magnetic este cel mai slăbit, eveniment cunoscut și ca minimul solar.

Odată ce polii se inversează, câmpul magnetic își recapătă din putere, iar activitatea solară crește până la un maxim solar înainte să scadă din nou pentru următorul eveniment de inversare a polilor. Cel mai recent minimum solar a avut loc în decembrie 2019, astfel că în următorii ani ar trebui să ne așteptăm să vedem cum Soarele devine mai „turbulent”. Vârful maximului solar va fi atins în iulie 2025.

Ce se poate întâmpla pe Pământ din cauza erupțiilor solare?

Așadar, ce înseamnă toate acestea pentru Pământ? Ei bine, dacă o erupție solară este direcționată spre Pământ, am putea observa câteva efecte. Nu există niciun pericol de radiații pentru noi, cei de pe suprafața Terrei, pentru că atmosfera ne protejează.

Însă, în cazul unor erupții solare mai puternice, precum cea din 3 iulie, am putea avea parte de perturbări ale straturilor atmosferice, acolo unde se află semnalele de comunicare. Asta înseamnă că sistemele de navigație și comunicațiile radio ar putea fi afectate. În cazul celor mai extreme evenimente, rețelele electrice ar putea fi oprite, deși asta se întâmplă foarte rar.

Materialele de la Soare pot cauza aurore pe Pământ, pe măsură ce particulele interacționează cu gazele din atmosfera planetei noastre și produc acest fenomen spectaculos, scrie Science Alert.

Pata solară care a produs cea mai recentă erupție, numită 2838, a apărut de nicăieri, fiind responsabilă și pentru o erupție de tipul M2. Între timp, pata solară s-a deplasat pe partea îndepărtată a Soarelui, acolo unde ar putea rămâne activă. Va trebui să așteptăm câteva zile pentru a vedea dacă apare din nou.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce culoare are, de fapt, Soarele?

„Soarele artificial” al Chinei, reactorul de fuziune nucleară, a stabilit un nou record mondial

De ce conține Solar Orbiter, satelitul trimis să observe Soarele, praf de oase carbonizate

Soarele nostru a intrat într-un nou ciclu și ar putea fi unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.