Slovenia ar putea avea o femeie președinte pentru prima dată în istorie

O fostă prezentatoare TV ar putea deveni prima femeie care câștigă alegerile prezidențiale din Slovenia. Turul doi al scrutinului s-a desfășurat duminică.

Slovenii votează duminică în turul doi al alegerilor prezidențiale. Fosta prezentatoare TV Natasa Pirc Musar speră să-l învingă pe politicianul de dreapta Andze Logar și să devină prima femeie care ajunge în fruntea țării.

Deși Logar s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor, sondajele de opinie o dau câștigătoare, la limită, pe Pirc Musar, o candidată independentă care și-a asigurat sprijinul coaliției de guvernare pentru turul doi. Un sondaj de opinie realizat de agenția Ninamedia, publicat vineri în cotidianul Dnevnik, arată că Pirc Musar ar putea obține 51,2% din voturi.

Slovenia ar putea avea o femeie președinte

Secțiile de votare s-au închis la ora 19.00 (18.00 GMT), iar primele rezultate au fost așteptate aproximativ două ore mai târziu.

Pirc Musar, în vârstă de 54 de ani, a fost prezentatoare de televiziune și ulterior a devenit o avocată influentă.

Andze Logar, în vârstă de 46 de ani, este membru al Partidului Democrat Sloven (SDS), de dreapta, al fostului prim-ministru Janez Jansa, care a pierdut alegerile generale din aprilie în fața Mișcării pentru Libertate, ecologistă, a actualului premier Robert Golob.

Deși rolul său este în mare parte ceremonial, președintele Sloveniei conduce armata și numește mai mulți oficiali de rang înalt, inclusiv guvernatorul băncii centrale. Totuși, cele mai multe dintre nominalizări trebuie să fie confirmate de parlament.

Viitorul președinte al Sloveniei, stat membru al UE și NATO, îl va înlocui pe Borut Pahor, un fost fotomodel care a avut două mandate și care este adesea numit în public „președintele Instagram” pentru că folosește frecvent rețeaua de socializare.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.