Sistemul robotizat care extrage mai multe doze de vaccin împotriva COVID-19

În timp ce Thailanda se luptă cu cel mai grav focar de coronavirus, cercetătorii din ţară au dezvoltat un sistem robotizat pentru a extrage doze de vaccin COVID-19 mai eficient şi mai rapid.

Utilizând un braţ robotizat, sistemul AutoVacc poate extrage 12 doze dintr-un flacon de vaccin AstraZeneca în patru minute, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Chulalongkorn, cei ce au fabricat sistemul care a început să fie utilizat de luni.

Sistemul robotizat extrage cu 20% mai mult ser, adica 12 doze, în loc de cele 10 doze standard prelevate manual, au spus cercetătorii.

„Aparatul garantează cu acurateţe că putem câştiga un plus de 20% din fiecare flacon de vaccin, de la 10 la 12 doze”, a declarat Juthamas Ratanavaraporn, cercetătorul principal al echipei de la Centrul de Cercetare Inginerie Biomedică al Universităţii.

„Înseamnă că, dacă avem AstraZeneca pentru 1 milion de oameni, acest aparat poate creşte numărul de doze pentru 1,2 milioane de oameni”, a spus Juthamas.

Thailanda a ţinut pandemia de COVID-19 sub control

Pentru a extrage manual 12 doze dintr-un flacon de vaccin, angajaţii din domeniul sănătăţii au nevoie de mult timp şi de multă practică. „Acest lucru ar putea necesita multă energie a lucrătorilor din domeniul sănătăţii. Ei ar trebui să practice acest lucru în fiecare zi timp de multe luni”, a spus Juthamas.

Thailanda a ţinut pandemia de COVID-19 sub control, dar variantele mai contagioase, precum Delta, au dus la creşterea numărului de cazuri noi şi de decese, fiind nevoie de o accelerare a campaniei de vaccinare.

Până în prezent, doar 9% din populaţia thailandeză, cu peste 66 de milioane de locuitori, a fost complet vaccinată, din cauza cantităţii mici de ser disponibil. Echipa de cercetare a declarat că ar trebui să poată produce încă 20 de unităţi AutoVacc în termen de trei sau patru luni, dar că fondurile şi sprijinul guvernului ar fi necesare pentru extinderea în întreaga ţară, potrivit Mediafax.

Prototipul maşinii costă aproximativ 76.000 de dolari, în acest preţ sunt incluse şi alte materiale, cum ar fi seringile, a spus Juthamas. Ei intenţionează, de asemenea, să fabrice sisteme similare pentru a fi utilizate pentru vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna: „Când lucrătorii din domeniul sănătăţii sunt prea obosiţi, pot apărea erori umane, aşa că ar trebui să lăsăm maşinile să lucreze la acest lucru”.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.