Şi femeile puteau fi gladiatori în Roma Antică!?


Deşi pare mai greu de crezut, au existat şi femei-gladiator în Roma Antică, luptătoare neînfricate pe care savanţii moderni le numesc „gladiatrice”. Termenul de gladiator vine de la denumirea sabiei romane, gladius, însemnând luptător cu sabia. Termenul de gladiatrice nu a fost niciodată folosit în vechime; este un cuvânt modern aplicat pentru prima dată gladiatorilor de sex feminin de prin anii 1800. Dovezile arată că mai multe femei au participat la jocurile publice ale Romei, deşi această practică a fost adesea criticată de scriitorii romani şi s-a încercat chiar reglementarea acesteia prin legislaţie.

Una dintre cele mai interesante imagini ale lumii antice care s-a strecurat în imaginaţia oamenilor de astăzi este cea a femeilor-gladiator. La fel ca şi bărbaţii, acestea luptau în arenă în timpul diverselor spectacole spre amuzamentul celor care  priveau. Publicul amfiteatrelor era cel care decidea soarta gladiatorilor în timpul luptelor:  aceştia îşi exprimau dorinţa de a-l lăsa în viaţă pe gladiatorul învins ridicând degetul mare în sus, fie lăsau degetul mare în jos pentru ca gladiatorul învins să fie omorât. Gladiatorii aparţineau unei şcoli de gladiatori conduse de un Lanista roman, unde învăţau scrima şi arta sabiei.

Când au apărut „gladiatricele”?

Momentul exact în care femeile au început să se lupte este necunoscut, dar se crede că reprezentantele sexului frumos ar fi intrat în arenă chiar de la început, atunci când s-au organizat primele astfel de spectacole.

Unele documente demonstrează că în Roma Antică au existat multe femei-gladiator chiar de dinaintea domniei împăratului Nero. În „Satira a IV-a” de Juvenal se menţionează faptul că femeile gladiator ar fi fost membre ale familiilor înstărite, aflându-se în căutare de faimă. Ele nu puteau fi rănite în arenă, toată lumea  protejându-le tocmai datorită originii lor nobile. În anul 200 d.Hr., împăratul Severus ar fi interzis prezenţa femeilor în arene, însă alte surse arată că acestea au continuat să lupte „în ilegalitate”.

Situaţia femeilor în Roma Antică

Femeile din Roma, fie în perioada Republicii, fie a Imperiului ulterior, aveau puţine libertăţi şi erau definite prin relaţia lor cu bărbaţii. Indiferent dacă erau de clasă superioară sau de clasă inferioară, femeile trebuiau să respecte aşteptările tradiţionale de comportament. Starea femeii este clarificată prin numeroasele lucrări ale scriitorilor de sex masculin care tratează subiectul în profunzime şi prin diverse decrete legislative. Nu se ştie ce părere aveau femeile în legătură cu poziţia lor deoarece aproape toată literatura existentă de la Roma este scrisă de bărbaţi. Savantul Brian K. Harvey observă că „nu avem aproape nicio sursă literară care să dezvăluie perspectiva unei femei asupra propriei vieţi sau a rolului femeilor în general”.

Dacă femeile au participat la lupte ca gladiatori, s-au îmbrăcat şi s-au luptat la fel ca şi bărbaţii, e normal să presupunem că gladiatorii de sex feminin au respectat reguli similare în arenă ca şi gladiatorii de sex masculin. În plus, dacă femeile ar fi urmat aceleaşi practici în arenă ca şi omologii lor bărbaţi, ele ar fi putut încerca să urmeze aceleaşi practici de viaţă şi în afara arenei. Acest lucru ar fi provocat normele societale acceptate ale zilelor noastre.

Cu toate acestea, una dintre regulile unei lupte între gladiatori era ca aceştia să intre în arenă cu pieptul dezgolit. Având în vedere publicul în mare parte masculin, este posibil ca această normă să nu se fi aplicat şi doamnelor. O astfel de apariţie în cazul gladiatorilor de sex feminin ar fi avut un impact erotic asupra spectatorilor.

Femeile gladiator, doar o legendă sau şi un adevăr?

Există multe speculaţii în jurul gladiatorilor de sex feminin – au fost adevăraţi gladiatori? S-au luptat ele cu adevărat sau mergeau acolo doar pentru spectacol? Cuvântul „gladiator” sugerează în mod normal pe cineva care are contract şi este instruit să lupte într-o arenă. Adesea, sursele antice şi moderne folosesc termenul vag pentru a descrie orice individ din arenă, inclusiv pe cei care nu au pricepere sau protecţie (arme / armuri). Din această cauză, este dificil să înţelegem ce a însemnat de fapt termenul de gladiator.

Totuşi, din moment ce limba latină nu avea un cuvânt specific pentru „gladiator feminin”, autorii romani trebuiau să parcurgă un drum mai lung pentru a descrie femeile din arenă; de aceea, au dezvăluit adesea detalii despre acţiunile acestor femei în arenă, statutul şi  circumstanţele implicării lor. Sursele literare i-au ajutat pe savanţi să clarifice faptul că gladiatorii de sex feminin au existat pe bune. Toţi savanţi afirmă că în lupta lor trebuie să fi fost implicat şi un anumit nivel de pregătire. Celor mai multe femei li s-au dat arme şi au fost antrenate pentru a lupta cu animale.

Descoperirile arheologice au făcut ca gladiatorii-femei să devină un subiect de interes pentru mass-media. În 1996, Muzeul din Londra a identificat un mormânt al ceea ce părea a fi un gladiator feminin.

Data mormântului este speculată în anii 70-80 d.Hr., din cauza amestecului de vase decorate şi nedecorate. Discovery Channel a prezentat această nouă constatare în emisiunea lor de televiziune Gladiatrix.

Amazon şi Achillia

În Turcia a fost descoperită o placă de marmură care înfăţişa două femei-gladiator numite Amazon şi Achillia. Acestea ar fi fost doar nişte porecle, întrucât era obişnuit ca majoritatea gladiatorilor să joace un fel de personaj în scenă. Nu se ştiu prea multe despre viaţa personală a celor două, cu excepţia faptului că s-au luptat cu atâta vitejie, încât amândouă au câştigat la final, lupta fiind declarată remiză. 

Numele „Achillia” pare să aibă la origine numele de „Achilles”; în legenda lui Ahile , acesta se luptă cu Penthesilea, regina amazoanelor şi o ucide. În tot acest timp, viteazul se îndrăgosteşte de ea şi începe să îşi regrete gestul, considerând că Penthesilea ar fi putut fi soţia lui. Publicul cunoştea această legendă şi ar fi folosit-o drept referinţă. Bătălia femeilor a fost în esenţă o reîncărcare, iar decizia de a le permite femeilor să trăiască la final a fost tocmai ca să ofere publicului o alternativă de final fericit.

Nu este de mirare că oamenii le-au iubit pe aceste femei suficient încât să păstreze o placă de marmură în casa lor pe post de suvenir. Acest artefact este singurul de acest fel descoperit; nu ne rămâne decât să ne imaginăm şi alte poveşti înfăţişate de aceste femei în timpul bătăliilor.

Surse:

http://ejmas.com/jcs/jcsart_murray_0703.htm



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.