Shell, umilită pe Twitter: Întrebarea care i-a făcut pe toți să creadă că gigantul petrolier „și-a pierdut mințile”

Un sondaj privind schimările climatice publicat de gigantul Shell pe rețeaua de socializare Twitter a dat greș într-un mod spectaculos, compania petrolieră fiind acuzată că încearcă să manipuleze opinia publică.

Sondajul întreba simplu „ce ai fi dispus să schimbi pentru a ajuta la reducerea emisiilor?”.

Deși a primit un număr modest de voturi, doar 199, mesajul publicat de Shell a devenit viral, însă nu pentru motivele pentru care ar fi sperat compania. Alexandria Ocasio-Cortez, membră a Congresului american, a fost una dintre persoanele cele mai cunoscute care au răspuns la întrebarea gigantului petrolier. Mai mult, răspunsul lui Ocasio-Cortez a primit peste 350.000 de aprecieri.

„Sunt dispusă să vă trag la răspundere pentru că ați mințit despre schimbările climatice timp de 30 de ani deși ați știut în secret în tot acest timp că emisiile de la combustibilii fosili pot distruge planeta”, a scris Ocasio-Cortez.

Totodată, activista Greta Thunberg a acuzat compania de „propagandă”, în timp ce climatologul prof. Katharine Hayhoe a subliniat că, de fapt, contribuția masivă a companiei la dioxidul de carbon din atmosferă încălzește planeta. Hayhoe a spus apoi că Shell i-a ascuns comentariul pe Twitter.

„V-ați pierdut mințile?”

Un alt om de știință, Peter Kalmus, a fost și mai direct, spunând că Shell încearcă să manipuleze opinia publică pentru că sugerează că acțiunile individuale sunt cele care ar putea opri criza climatică, nu schimbările sistemice asupra industriei combustibililor fosili. Unii utilizatori de pe Twitter au observat ironia, în timp ce alți internauți au întrebat compania dacă „și-a pierdut mințile”.

Bill Weir, corespondent pe probleme de climă la CNN, a comparat sondajul Shell cu filmul de groază „A Nightmare on Elm Street” și personajul principal Freddy Krueger. „Asta este ca și cum Freddy Krueger te-ar întreba ce ai fi dispus să schimbi ca să dormi mai bine”, a scris jurnalistul pe Twitter.

În 2017, publicația The Guardian a dezvăluit un raport „confidențial” al Shell din 1986 care arată incertitudini vaste privind știința schimbărilor climatice de la acea vreme, însă sublinia că „aceste schimbări ar putea fi cele mai mari din istorie”.

Reacția companiei petroliere

Un film al Shell apărut în 1991 spunea că „încălzirea globală încă nu este o certitudine, însă mulți cred că ar fi iresponsabil să așteptăm dovezi”. „Singura opțiune sigură este să acționăm acum”, mai spunea filmul.

Cu toate acestea, investițiile recente ale companiei în surse de energie cu emisii reduse de carbon au rămas neînsemnate în comparație cu investițiile în combustibilii fosili. Planul companiei petroliere de a atinge neutralitatea carbonului acoperă doar 65% din emisiile de la petrolul și gazele pe care le produce, potrivit The Guardian.

După opt ore de la publicarea sondajului pe Twitter, compania a concluzionat spunând că „noi am spus că ne vom reface portofoliul de active și produse pentru a îndeplini nevoile publicului privind energia curată în următoarele decenii”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Prea mult dioxid de carbon are un efect tulburător asupra copacilor din lume

Valul de căldură record din Siberia nu ar fi fost posibil fără încălzirea globală cauzată de omenire

Pământul tocmai a trecut prin cea mai călduroasă lună septembrie înregistrată vreodată

Cum au stins rușii incendiul izbucnit la o sondă petrolieră cu un tun antitanc



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.