Scrisoarea de pe Titanic scrisă de un pastor care a murit în naufragiu

O scrisoare scrisă pe Titanic de un pastor care a murit ca urmare a scufundării navei va fi scoasă la licitație în Marea Britanie.

Scrisoarea a fost scrisă de John Harper, pastorul Bisericii Baptiste Walworth Road din Londra, un văduv care călătorea împreună cu sora lui și fiica de 6 ani pentru a predica la Biserica Moody din Chicago.

Titanicul a fost lovit de un aisberg în Atlanticul de Nord la ora 23:40, în 14 aprilie 1912, în timpul călătoriei pe ruta Southampton – New York. Vaporul s-a scufundat peste mai mult de două ore mai târziu, 1.500 de oameni murind în urma naufragiului.

Andrew Aldridge, agent de licitații la Henry Aldridge and Son, a declarat pentru Fox News că în timp ce fiica și sora lui Harper au fost puse într-o barcă de salvare și au supraviețuit, pastorul a rămas la bordul Titanicului și i-a cedat unui alt pasager vesta de salvare.

„Relatările contemporane afirmă că Harper a predicat Evanghelia până la capăt, mai întâi la bordul navei care se scufunda și apoi printre cei din apa înghețată, înainte de a muri”, a afirmat el.

O scrisoare de mulțumire

Scrisoarea este una de mulțumire către „dragul meu frate tânăr” pentru ajutorul acordat înainte de plecarea lui Harper în SUA. Scrisoarea are ca dată 11 aprilie 1912 și a fost trimisă din Queenstown, Irlanda, când Titanicul a oprit să îmbarce pasagerii de acolo.

„Vă scriu chiar înainte de a ajunge la Queenstown, pentru a vă asigura că nu v-am uitat și mai ales toată bunătatea voastră în timp ce eram în nord”, a scris Harper.

Scrisoarea va fi licitată în 14 noiembrie, iar prețul de pornire este între 38.850 și 64.750 de dolari.

La peste 100 de ani de la scufundarea Titanicului, celebrul naufragiu continuă să fie în atenție.

În 2017, o altă scrisoare pătată de mare și recuperată din hainele unei alte victime a Titanicului a fost vândută la o licitație pentru 166.000 de dolari.

Sextantul folosit de căpitanul navei RMS Carpathia, care a salvat sute de supraviețuitori ai Titanicului, s-a vândut cu aproape 97.000 de dolari în 2016. Totodată, o ceașcă făcută cadou de celebra Molly Brown, supraviețuitoare a Titanicului, către căpitanul Carpathia s-a vândut cu 200.000 de dolari în 2015.

Vă recomandăm să citiți și:

O nouă încercare de recuperare a unor lucruri de pe Titanic reaprinde o veche dezbatere

Aurora boreală ar fi putut contribui la scufundarea Titanicului, dar și la salvarea supraviețuitorilor

Epava Titanicului, protejată de turişti şi exploratori printr-un acord inedit

Titanicul a început să fie descompus de către microorganismele marine



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.