Satelitul mai strălucitor decât o stea îi supără pe experți

Companiile spațiale private sunt hotărâte să umple orbita planetei noastre cu nenumărați sateliți, iar satelitul mai strălucitor decât o stea este o potențială problemă pentru comunitatea științifică.

Trendul este dat de eforturile SpaceX de a-și crea constelația Starlink, care transmite internet în bandă largă și care în cele din urmă va avea zeci de mii de sateliți, fiecare cântărind circa 260 de kilograme. Iar aceștia vor deveni din ce în ce mai mari.

Aceste mii de sateliți lansați în fiecare an fac deja ravagii în observațiile de la sol ale oamenilor de știință, apărând sub formă de dungi lungi de lumină și interferând cu semnalele radio, scrie Futurism.

Iar acum, un nou satelit, lansat cu o rachetă SpaceX, îi îngrijorează profund pe experți.

Motivul de îngrijorare este, de data aceasta, dimensiunea uriașă. Acesta ar putea fi satelitul mai strălucitor decât o stea; doar Luna ar putea străluci mai puternic.

Cui îi aparține satelitul mai strălucitor decât o stea?

Dispozitivul, construit de compania AST SpaceMobile, din Texas, este un satelit dedicat unui serviciu experimental de rețea.

Cântărind în jur de 1,5 tone, satelitul BlueWalker 3 este cea mai mare matrice de antene comercială lansată vreodată. În cele din urmă, va desfășura o antenă de 8 metri, un obiect imens și reflectorizant pe cerul nopții, care îi alarmează profund pe experți.

„Suntem îngrijorați. Ar putea fi cel mai strălucitor obiect de pe cerul nopții, poate chiar mai strălucitor decât planeta Venus”, a declarat John Barentine, astronom la Dark Sky Consulting, din Tucson, Arizona.

Există și posibilitatea ca BlueWalker 3 să interfereze cu echipamentele de radioastronomie în timp ce transmite date de pe orbită către smartphone-ul cuiva.

„Suntem îngrijorați de cantitatea de energie din acel fascicul”, a adăugat Barentine.

Problemele nu se opresc aici

Mai rău, AST SpaceMobile plănuiește să lanseze peste 100 de sateliți și mai mari, numiți BlueBird, care sunt de două ori mai mari decât BlueWalker 3, începând de anul viitor.

Giganții tehnologici Amazon și chiar Apple intră, de asemenea, în „jocul sateliților”, îngrămădindu-se pe o listă extinsă de companii care încearcă să se stabilească pe orbita Pământului.

„Cu cât aceste obiecte devin mai strălucitoare, cu atât vor aduce mai multe daune imaginilor cu cerul nopții”, a declarat Barentine.

„Majoritatea astronomilor sunt împăcați cu faptul că vor exista mai mulți sateliți în viitor. Ceea ce își doresc ei este o coexistență pașnică. Nu putem face sateliții invizibili”, a adăugat el.

Vă recomandăm să citiți și:

O planetă similară lui Jupiter, care orbitează o stea dintr-o pereche binară, descoperită de astronomi

Astronomii au descoperit două noi super-Pământuri care ar putea fi locuibile

„Ploaia de diamante” de pe planetele înghețate, mai întâlnită decât se credea

Un om de știință de la NASA este optimist în legătură cu explorarea umană



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.