Samsung a lansat o serie de dispozitive noi

Samsung a lansat o serie de dispozitive, printre care două smartphone-uri pliabile, căști, ceasuri inteligente, precum și o platformă de sustenabilitate peentru ecosistemul Galaxy.

Cele două smartphone-uri pliabile sunt Galaxy Z Fold3 5G și Galaxy Z Flip3 5G. Z Fold3 și Z Flip3 dispun de rezistență la apă IPX8, dispum de o nouă carcasă din aluminiu și un disply Corning Gorilla Glass Victus, precum și o nouă folie de protecție realizată din PET extensibil și straturi de panou optimizate pentru display.

Z Fold3 și Z Flip3 au fost supuse unui test de pliere verificat de Bureau Veritas, pentru a rezista la 200.000 de plieri.

În materie de aplicații Samsung extinde parteneriatele cu companii precum Google, Microsoft și multe altele.

Alături de seria Galaxy Z se numără și căștile Galaxy Buds2.

Galaxy Z Fold3 vine cu preț recomandat începând de la 8.899 lei și Galaxy Z Flip3 la un preț recomandat începând de la 5.199 lei. Galaxy Buds2 vor fi comercializate cu prețul recomandat de 749 lei, Galaxy Z Fold3 și Z Flip3 vor fi disponibile la precomandă începând cu 11 august și vor fi lansate pe 27 august începând cu anumite piețe, precum SUA, Europa și Coreea.

Noi ceasuri, în gama Galaxy Watch

Compania a anunțat și Galaxy Watch4 și Galaxy Watch4 Classic, echipate cu interfața One UI Watch. Aceste ceasuri inteligente sunt dotate cu o serie de funcții de wellness atât pentru monitorizarea activităților zilnice, cât și pentru menținerea stării de motivație necesară. Seria Galaxy Watch4 este, de asemenea, prima generație de ceasuri inteligente care prezintă Wear OS Powered by Samsung, o nouă platformă construită de Samsung și Google, care le permite utilizatorilor să dispună de aplicații Google precum Maps, precum și cu servicii Galaxy, precum Samsung Pay, SmartThings și Bixby.

Galaxy Watch4 și Galaxy Watch4 Classic sunt disponibile la precomandă pe anumite piețe începând cu 11 august, disponibilitatea pe piața de retail începând cu 27 august. Galaxy Watch4 – opțiunea modernă, minimalistă, concepută pentru o utilizare versatilă pe tot parcursul zilei – va veni în două dimensiuni, 40mm și 44mm, începând cu prețul de 1299 lei pentru versiunile Bluetooth și 1599 lei pentru modelele LTE. La lansare, varianta de 40mm va fi disponibilă în negru, argintiu și roz auriu, în timp ce varianta de 44mm va fi în negru, argintiu și verde. Galaxy Watch4 Classic, ceasul Samsung cu cadran rotativ va porni de la prețul de 1799 lei pentru versiunile Bluetooth și de la 2099 lei pentru modelele LTE și va fi disponibil în variantele de 42mm și 46mm în negru și argintiu.

Samsung a prezentat și Galaxy for the Planet, platforma de sustenabilitate pentru divizia de telefoane mobile, care își propune acțiuni climatice tangibile în toate operațiunile companiei. Samsung a stabilit un set inițial de obiective care trebuie atinse până în 2025 pentru a reduce impactul asupra mediului, dar și pentru a eficientiza utilizarea resurselor din stadiul de producție până în ultimul stadiu de viață al produselor Galaxy.

Compania vrea eliminarea tuturor materialelor plastice din ambalajele telefoanelor mobile până în 2025, reducerea consumului de energie1 în modul standby al tuturor încărcătoarelor2 de smartphone-uri sub 0,005W până în 2025, precum și reducerea deșeurilor la zero până în 2025.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.