Rusia a trimis un nou modul științific către Stația Spațială Internațională. Lansarea ar fi trebuit să aibă loc în 2007

O rachetă rusească a decolat de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan pentru a livra un nou modul științific către Stația Spațială Internațională (ISS).

Laboratorul Nauka, cu o lungime de 13 metri și o greutate de 20 de tone, se va atașa de platforma de pe orbită și va face legătura cu alte segmente rusești majore, Zvezda și Zarya. Noul modul transportă și un braț robotic imens (ERA) oferit de către Agenția Spațială Europeană (ESA).

Cu toate acestea, lansarea a fost extrem de întârziată, Nauka fiind programat pentru lansare încă din 2007. Lansarea a suferit numeroase modificări, în mare parte din cauza problemelor de buget, dar și pentru că inginerii s-au confruntat cu o serie de probleme tehnice în timpul dezvoltării.

Rusia s-ar putea retrage de pe Stația Spațială Internațională în 2025

Modulul va crește considerabil volumul locuibil al Stației Spațiale Internațională, stația ajungând la 70 de metri cubi. Cosmonauții vor folosi spațiul adițional pentru a desfășura experimente și pentru depozitare. De asemenea, zona va fi folosită și pentru odihnă.

Ultimul segment rusesc major care a fost trimis la ISS a fost Rassvet. Această unitate de stocare de 6 metri lungime a fost transportată pe orbită în 2010, în cadrul unuia dintre ultimele zboruri cu navetă spațială ale americanilor.

Recent, oficialii de la Moscova au avertizat asupra echipamentului învechit de pe orbită, unele piese depășind 20 de ani, și au sugerat că Rusia s-ar putea retrage de pe stația spațială în 2025. Rusia nu s-a arătat prea interesată de platforma lunară propusă de SUA, cunoscută drept Gateway, care va fi construită în acest deceniu.

Cum va fi folosit brațul robotic ERA?

Totodată, lansarea întârziată a modulului Nauka a afectat și brațul robotic ERA. Acesta a fost finalizat cu atât de mult timp în urmă încât a trebuit să fie dus într-un depozit, iar inginerii desfășurau periodic teste pentru a se asigura că sistemele încă mai funcționează cum trebuie, scrie BBC.

Printre altele, membrii echipajului de la bordul ISS vor putea folosi brațul robotic pentru a se deplasa în timpul ieșirilor în spațiu. Nauka va ajunge la stația spațială peste o săptămână, iar atașarea finală de ISS este așteptată să aibă loc la 29 iulie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Inevitabilul s-a produs! Stația Spațială Internațională a fost lovită de deșeuri

Rușii s-ar putea retrage în curând de pe Stația Spațială Internațională. Motivul invocat de vicepremierul Yuri Borisov

Stația Spațială Internațională a surprins spectacolul uimitor de lumini al unei furtuni din atmosfera superioară

Astronauții de pe Stația Spațială Internațională s-au delectat cu ridichi cultivate pe orbită. Ce gust au avut legumele



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.