Românii au comandat flori fără un motiv anume în timpul pandemiei. Care sunt florile preferate

Aproape jumătate dintre românii care au trimis flori celor dragi în pandemie au făcut-o cu ocazia diverselor aniversări. Cele mai dăruite au fost trandafirii – cu precădere în lunile de toamnă și primăvară, lalelele – din ianuarie și până în martie, hortensia și orhideele – în perioada verii.

Aproape jumătate dintre românii care au trimis flori celor dragi de la debutul pandemiei au făcut-o cu ocazia diverselor aniversări, arată datele Floria.ro. Cele mai dăruite flori au fost trandafirii – pe tot parcursul anului, cu precădere în lunile de toamnă și primăvară, lalelele – din ianuarie și până în martie, hortensia și orhideele – în perioada verii.

Potrivit unui sondaj recent, 60% dintre români au comandat online la fel de multe flori sau chiar mai multe decât de obicei în perioada pandemiei. 51% au comandat flori pentru cei dragi, 12% pentru acasă, iar 49% au comandat în această perioadă flori pentru mame, mai arată datele sondajului Floria.ro.

Românii au preferat trandafirii roșii și lalelele

Aceleași date arată că românii au preferat trandafirii roșii, dar și lalelele. Astfel, în luna martie 2020, cele mai comandate flori au fost lalelele și zambilele, iar în luna aprilie li s-au alăturat freziile. Din luna mai au reintrat în scenă trandafirii, care au fost vedete, iar lunile de vară au fost marcate de buchete de flori care au inclus orhidee, hortensii, lalele și lavandă.

Toamna a menținut trandafirii în topul preferințelor celor care au comandat flori, însă acesta a fost completat de alstroemeria, gerbera și crizanteme. Luna decembrie a fost marcată de culorile sezonului, crăciunițele fiind vedete incontestabile, alături de aranjamente care au inclus lisianthus, bumbac, eucalipt și crenguțe de brad.

Motive noi pentru a trimite flori online celor dragi

La nivelul întregului an, trandafirii și lalelele au fost de departe cele mai comandate flori, în buchete sau în combinații diferite. Cele mai multe comenzi au fost făcute pentru aniversări (49%), inclusiv pentru onomastici, cum au fost Floriile și Sfânta Maria, dar și pentru Paște și Crăciun, care au fost marcate de contextul distanțării sociale, a explicat Marina Popescu, director general Floria.ro, potrivit Mediafax.

Anul care a trecut a adus și motive noi pentru a trimite flori online celor dragi. De exemplu, aproape 25% dintre cei care au comandat flori nu au vrut să marcheze un moment anume, ci pur și simplu să trimită un gând bun. 19% au fost declarații de dragoste, unele venite din străinătate – SUA, Spania, Italia fiind în topul țărilor de unde s-au comandat flori -, iar 8% au trimis flori în semn de mulțumesc.

Sondajul a fost realizat online, în perioada 30 ianuarie – 4 februarie 2020. Au participat 305 persoane, 95% femei, din mediul urban și rural, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.