România, avertizată de Comisia Europeană privind netranspunerea normelor UE în sectorul telecomunicațiilor

Comisia Europeană a inițiat joi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 24 de state membre, inclusiv România, pentru că nu au transpus noile norme ale UE în sectorul telecomunicațiilor.

Potrivit unui comunicat al CE, termenul pentru transpunerea Codului european al comunicațiilor electronice în legislația națională a fost 21 decembrie 2020. Până în prezent, numai Grecia, Ungaria și Finlanda au notificat Comisiei faptul că au adoptat toate măsurile necesare pentru transpunerea directivei, declarând astfel că au finalizat procesul de transpunere.

Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Țărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei și Suediei, prin care le solicită să adopte și să notifice măsurile relevante. Statele membre au la dispoziție două luni pentru a răspunde.

Ce prevede codul european al comunicațiilor electronice

Codul european al comunicațiilor electronice modernizează acest sector pentru a spori opțiunile și drepturile consumatorilor, de exemplu prin asigurarea unor contracte mai clare, a unor servicii de calitate și a unor piețe concurențiale, potrivit Mediafax.

„Codul asigură, de asemenea, standarde mai ridicate ale serviciilor de comunicare, inclusiv comunicații de urgență mai eficiente și mai accesibile. În plus, acesta le permite operatorilor să beneficieze de norme care stimulează investițiile în rețele de foarte mare capacitate, precum și de o previzibilitate mai mare în materie de reglementare, conducând la servicii și infrastructuri digitale mai inovatoare”, se mai arată în comunicatul CE.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.