Femeile care trec prin menopauză înainte de vârsta de 45 de ani prezintă un risc cu 46% mai mare de a dezvolta steatoză hepatică legată de disfuncția metabolică (MASLD), conform unui studiu recent expus la primul Congres Comun al Societăților Europene de Endocrinologie Pediatrică (ESPE) și Endocrinologie (ESE).
Cercetările prezentate la Stockholm, spre deosebire de studiile anterioare care corelau aceste riscuri cu perioada postmenopauză, această analiză – cea mai largă efectuată până acum, atât ca eșantion, cât și ca durată de monitorizare – arată că momentul tranziției hormonale reprezintă un factor de risc semnificativ, chiar și în condiții de stil de viață sănătos.
Oamenii de știință de la Centrul Medical Hadassah și Universitatea Ebraică din Ierusalim au studiat datele a 89.474 de femei pe parcursul a cinci ani, demonstrând că femeile cu vârste între 40 și 44 de ani au avut cu 46% mai multe șanse să dezvolte MASLD în primul an de la debutul menopauzei, comparativ cu cele care nu ajunseseră încă la această etapă. Relația cu tulburările metabolice a fost evidentă, femeile de 40-44 de ani având un risc cu 11% mai mare de a dezvolta pre-diabet și obezitate, cu 14% pentru hipertensiune arterială și cu 13% pentru dislipidemie.
„Menopauza timpurie nu este doar un fenomen hormonal izolat”
Experții subliniază importanța acestui fenomen și sugerează o reevaluare a modului în care se monitorizează sănătatea femeilor în perioada de tranziție hormonală, punând accent pe prevenire, diagnosticare precoce și abordări personalizate, inclusiv evaluarea terapiei de substituție hormonală (TSH).
„Această cercetare confirmă ceea ce observăm din ce în ce mai frecvent în spital: menopauza timpurie nu este un fenomen hormonal izolat, ci un moment care semnalează o vulnerabilitate metabolică considerabilă. Femeile care trec prin menopauză înainte de 45 de ani necesită o supraveghere multidisciplinară, ce trebuie să includă analize hepatice, evaluarea sănătății cardiovasculare, consult endocrinologic și ginecologic. De asemenea, unde este cazul, discutarea opțiunii de terapie de substituție hormonală poate preveni efecte pe termen lung”, afirmă dr. Anamaria Cristina Diaconu – specialist în obstetrică-ginecologie, M Hospital.
Menopauza timpurie este însoțită de frică, confuzie și rușine
Menopauza timpurie vine adesea cu teamă, confuzie și rușine, iar femeile se simt „înainte de vreme” într-o fază pe care nu o înțeleg și nu o pot gestiona.
„Rolul nostru, ca medici, este să le oferim nu doar soluții, ci și context. Să le spunem că nu sunt singure, că există metode prin care pot preveni riscuri precum MASLD, și că își pot recâștiga echilibrul hormonal, metabolic și emoțional. Informația este primul pas spre sănătate”, completează dr. Anamaria Cristina Diaconu.