Rezultatele  la Evaluarea Naţională 2021 au fost publicate

Rezultatele de la Evaluarea Naţională 2021 au fost, marți, publicate în format anonimizat. Rezultatele sunt publicat atât online cât şi la avizerele şcolilor în care copiii au susţinut examenele.

Pentru al doilea an rezultatele la Evaluarea Naţională sunt afişate într-un format anonimizat, care nu mai permite identificarea copilului cu nota primită.

Pentru a obţine nota elevii vor completa codul primit la susţinere examenlui. Vezi aici rezultatele la Evaluarea Națională 2020.

Contestațiile pot fi depuse și online

Contestațiile la rezultatele obținute la Evaluarea Națională pot fi depuse în zilele de 29 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00, și 30 iunie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, a transmis Ministerul Educației.

Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Rezultatele finale la Evaluarea Națională vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.