Reușită pentru Artemis I! NASA a lansat cea mai puternică rachetă construită vreodată

După două încercări eșuate ale misiunii Artemis I, NASA a lansat cu succes megaracheta Space Launch System, cu destinația spre Lună, care va călători dincolo de fața nevăzută a Lunii și înapoi, adică mai departe decât orice altă nava spațială locuibilă de până acum.

Misiunea Artemis 1 este primul pas în planul NASA de a se întoarce pe Lună, pentru prima oară în 50 de ani, și în cele din urmă de a ajunge pe Marte în anii 2030.

Racheta a fost lansată la ora 08:48 (ora României), în dimineața zilei de miercuri, 16 noiembrie, de la Centrul Spațial Kennedy din Florida. Până la ora 08:57 (ora României), NASA a anunțat că racheta SLS efectuase întreruperea motorului principal, parte din misiune. Motoarele RS-25 s-au oprit și treapta centrală s-a separat.

Cât va dura misiunea Artemis I?

Următorul pas va fi activarea panourilor solare astfel încât racheta să fie alimentată de Soare. Testul de zbor s-a desfășurat fără echipaj și va presupune o călătorie de 64.000 de kilometri dincolo de fața nevăzută a Lunii.

Misiunea va dura 25 de zile, 11 ore și 36 de minute. Racheta Space Launch System (SLS) se va prăbuși în ocean pe Pământ la data de 11 decembrie 2022, după ce va călători o distanță de 2,09 milioane de kilometri.

Artemis I este prima misiune dintr-o serie complexă, concepută pentru a aduce oamenii înapoi pe Pământ pentru prima oară din decembrie 1972.

Noua rachetă SLS este cea mai puternică rachetă lansată vreodată de NASA și nu va călători doar spre Lună, adică mai departe decât orice altă navă spațială construită pentru oameni, ci va lansa, de asemenea, niște mici sateliți.

Când ar putea avea loc prima misiune Artemis cu echipaj uman?

La bordul capsulei Orion se află o combinație ciudată de manechine, artefacte, amintiri și indicatoare pentru gravitație zero. Scopul este de a exersa operarea navei spațiale și de a testa condițiile pentru echipaj astfel încât NASA să fie sigură că nava spațială este sigură pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman.

În 2024, NASA plănuiește să lanseze Artemis 2, prima misiune Artemis cu echipaj uman în spațiu, folosind o versiune chiar mai puternică a rachetei Space Launch System.

Misiunea Artemis 3 este programată pentru 2025, cu scopul de a trimite prima femeie și prima persoană de culoare la polul sudic al Lunii. În 2027, misiunea Artemis 4 va duce astronauții la baza lunară numită Gateway.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Misiunea Artemis 1 va trimite forme de viață în spațiul îndepărtat. Ce va mai transporta racheta SLS?

NASA imploră alte companii să producă o versiune mai ieftină a rachetei Space Launch System

Ce se află la bordul rachetei SLS pentru misiunea Artemis I?

Un fost oficial NASA crede că lansarea Artemis 1 va fi „jenantă”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.