Realizare uimitoare: prima imagine cu interiorul unei găuri negre. Visul lui Einstein s-a împlinit – FOTO

Anunţul a fost făcut miercuri în cadrul unei conferinţe de presă, transmise în mai multe oraşe din Europa, SUA şi Asia, fiind însoţit de şase articole publicate într-o ediţie specială a The Astrophysical Journal Letters.

Imaginea dezvăluie gaura neagră din centrul Messier 87, o galaxie masivă în apropiere de clusterul Virgo. Această gaură neagră, cu un diametru de aproximativ 40 de miliarde de kilometri, se află la circa 55 de milioane de ani lumină de Pământ şi are o masă de 6,5 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui.

„Am obţinut prima imagine a unei găuri negre”, a declarat directorul proiectului EHT, Sheperd S. Doeleman, de la Centrul pentru Astrofizică / Harvard & Smithsonian. „Acesta este împlinirea unei activităţi ştiinţifice extraordinare realizate de o echipă de peste 200 de cercetători”, a adăugat el.

Găurile negre sunt obiecte cosmice extraordinare cu mase enorme, dar cu dimensiuni extrem de compacte. Prezenţa acestor obiecte afectează  în moduri extreme tot ce le înconjoară, deformând spaţiul şi timpul şi supraîncălzind orice material care cade în ele.

„Dacă te scufunzi într-o regiune strălucitoare, precum un disc de gaz incandescent, ne aşteptăm ca o gaură neagră să creeze o regiune întunecată asemănătoare cu o umbră, ceva prezis de relativitatea generală a lui Einstein pe care nu am mai văzut-o înainte”, a afirmat preşedintele EHT Science Council, Heino Falcke, din cadrul Universităţii Radboud din Olanda.

Metodele multiple de calibrare şi imagistică au dezvăluit o structură inelară „de foc” cu o regiune centrală întunecată, umbra găurii negre, care a persistat în mai multe observaţii EHT independente.

„Odată ce am fost siguri că am arătat umbra, am putut compara observaţiile noastre cu modelele computerizate extinse care includ fizica spaţiului deformat, materia supraîncălzită şi câmpurile magnetice puternice. Multe dintre trăsăturile imaginii observate se potrivesc surprinzător de bine cu înţelegerea noastră teoretică”, afirmă Paul T.P. Ho, membru al consiliului EHT şi director al Observatorului din Asia de Est.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.