Răspunsul hipersonic al Statelor Unite (DOCUMENTAR)

Aviația americană a anunțat testarea cu succes a unei rachete hipersonice lansate de un bombardier strategic B-52, ARRW. Testul s-a desfășurat pe 14 mai și a avut loc deasupra coastei Californiei de Sud. Asta se întâmplă la două luni o după altă testare reușită a unei arme hipersonice, HAWC.

În urmă cu o lună, forțele aeriene americane au anunțat că programul a suferit întârzieri din cauza anomaliilor recente ale testelor de zbor.

US Air Force susține că, prin intermediul testului, s-a reușit lansarea prototipului unei rachete hipersonice AGM-183A, denumite „Air-launched Rapid Response Weapon – ARRW” („Armă de Reacție Rapidă Lansată din Aer”).

„Aceasta a fost o realizare majoră a echipei ARRW, pentru întreprinderea de arme și pentru forțele noastre aeriene”, a spus generalul Heath Collins, ofițerul executiv de program al Forțelor Aeriene pentru arme.
Conform unui comunicat al US Air Force, racheta a atins o „viteză hipersonică”, fără a fi oferite alte detalii, precum durata zborului sau altitudinea atinsă.

„După separarea de avion, motorul-rachetă al AARW a pornit și a funcționat exact cât era preconizat, atingând o viteză hipersonică de cinci ori mai mare decât cea a sunetului”, se arată în comunicatul forțelor aeriene.
AARW este o armă hipersonică care poate fi lansată cu ajutorul unei rachete clasice și transportat până în straturile superioare ale atmosferei, de unde e apoi lansat asupra țintei pe care o are în vizor.

„Planoarele hipersonice” au motoare de tip scramjet „Supersonic Combustion Ramjet”, care folosesc oxigenul din aer pentru arderea în regim supersonic a combustibilului și care asigură astfel propulsia „planorului” la viteze hipersonice.

Racheta de rapel poate lansa ARRW la viteze mai mari de Mach 5 sau de cinci ori viteza sunetului. Un vehicul de alunecare hipersonic se separă apoi de rapel și alunecă cu viteză mare spre ținta pe care o avea în vizor.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.