De ce rănile umane se cicatrizează mai încet în comparație cu alte primate?
Un posibil cost al evoluției și al dispariției blănii
Chiar dacă omul modern se află pe culmile lanțului trofic și beneficiază de tehnologii medicale avansate, un detaliu fascinant apare atunci când este comparat cu alte primate: rănile umane se cicatrizează semnificativ mai lent. Cercetările recente sugerează că această caracteristică ar putea fi rezultatul evoluției – mai precis, al dispariției blănii și al dezvoltării glandelor sudoripare. Ce implică acest lucru și de ce este important? Să analizăm mai profund.
O observație extrasă din natură
Studiul a fost inițiat de Akiko Matsumoto-Oda, profesor la Universitatea Ryukyus din Japonia. Observând babuini kenyeni în habitatul lor natural, participând la lupte și având răni vizibile, cercetătoarea a observat un lucru surprinzător: chiar și în cazul leziunilor grave, acești babuini se recuperau în doar câteva zile – mult mai repede decât ar dura să se vindece o rană la un om în condiții similare.
Pentru a verifica această teorie, echipa de cercetare a analizat și comparat viteza de cicatrizare a țesuturilor la oameni cu cea a mai multor mamifere, incluzând șobolani, șoareci și patru specii de primate: cimpanzei, babuini, maimuțe vervet și maimuțe Sykes.
Concluziile studiului: O vindecare mult mai lentă la om
Studiul a evaluat rănile la un grup de 24 de pacienți umani, comparativ cu cele ale celorlalte specii. Rezultatele au fost surprinzătoare:
– Viteza de cicatrizare la oameni: aproximativ 0,25 mm/zi
– Viteza de cicatrizare la celelalte mamifere: aproximativ 0,61 mm/zi
Aceasta indică faptul că o rană la oameni se vindecă de aproape trei ori mai lent comparativ cu alte specii, inclusiv cimpanzeii – cele mai apropiate rude genetice ale noastre. De asemenea, nu s-au observat diferențe semnificative între speciile de non-oameni din studiu, ceea ce amplifică și mai mult diferența dintre procesul de vindecare uman și cel al altor mamifere.
Un posibil cost evolutiv: piele fără blană, dar cu glande sudoripare
Discrepanța ar putea fi explicată prin modificările structurale ale pielii umane. De-a lungul evoluției, oamenii au pierdut blana corporală și au dezvoltat un sistem complex de glande sudoripare, destinat să ajute la menținerea temperaturii corporale – un avantaj important în climatul cald, în timpul alergării sau în vânătoarea pe distanțe lungi.
Însă această adaptare poate să vină cu un cost. Autorii studiului sugerează că aceste schimbări au dus la o piele mai groasă și mai densă, ceea ce, deși asigură o protecție mai bună împotriva mediului și a supraîncălzirii, încetinește procesul de vindecare.
De ce nu reprezintă un dezavantaj fatal?
Într-un mediu în care recuperarea rapidă poate face diferența între viață și moarte (prin evitarea infecțiilor sau menținerea mobilității), de ce nu pare să fi existat o presiune evolutivă mai puternică pentru o vindecare mai rapidă?
Răspunsul ar putea fi găsit în comportamentul social complex al oamenilor și în utilizarea timpurie a îngrijirii medicale. Dovezile arheologice sugerează că sprijinul social este o caracteristică definitorie a Homo sapiens și a altor specii umane arhaice. De exemplu:
– Un craniu Homo erectus vechi de 1,8 milioane de ani prezintă urme ale unui individ în vârstă, fără dinți – semn că alți membri ai grupului l-au hrănit și îngrijit.
– Un bărbat neanderthalian a reușit să supraviețuiască mai multor răni grave, inclusiv
