Rămășițele unuia dintre apostolii lui Iisus s-au dovedit a fi false

O biserică catolică a pretins mult timp că deține rămășițele scheletice a doi dintre apostolii lui Iisus, Sfântul Iacob cel Tânăr și Sfântul Filip, dar o nouă investigație științifică aduce dovezi că aceste bucăți de os antice nu sunt la fel de „sfinte” cum se credea anterior. Cel puțin una nu este, potrivit datării cu radiocarbon.

Presupusele oase ale Sfântului Iacob sunt mult prea tinere pentru a fi aparținut unui contemporan al lui Iisus, în timp ce oasele celuilalt sunt prea degradate și murdare pentru a oferi informații utile.

Oasele pot fi găsite la Santi Apostoli din Roma, o biserică romano-catolică din secolul al VI-lea care a fost construită în onoarea Sfântului Filip și a Sfântului Iacob cel Tânăr, ultimul fiind considerat de unii cercetători drept fratele sau ruda apropiată a lui Iisus Hristos.

În prezent a mai rămas puțin din cele două schelete, dar colecția include o tibie și un picior atribuite Sfântului Filip și un os femural atribuit Sfântului Iacob.

Osul, mult prea tânăr să fi aparținut Sfântului Iacob

Oamenii de știință de la Universitatea din sudul Danemarcei (SDU) au cercetat recent aceste rămășițe pe baza testelor chimice și tehnicii imagistice. Din păcate, presupusele oase ale Sfântului Filip erau prea contaminate pentru a fi datate cu radiocarbon. Cu toate acestea, presupusul os femural al Sfântului Iacob a fost datat între 214 și 340 e.n.

Având în vedere că se consideră că Iisus și apostolii săi au trăit în primul secol al erei noastre, rămășițele nu ar putea să îi aparțină Sfântului Iacob.

Cunoscute drept moaște, Biserica Catolică deține multe rămășițe fizice despre care se afirmă că au aparținut sfinților, martirilor și altor figuri biblice, notează IFL Science.

Venerarea unor astfel de obiecte a însemnat un efort considerabil în transportul moaștelor și al rămășițelor de la cimitire la biserici importante, în special începând cu secolul al IV-lea d.Hr.

Nu este clar cui aparțineau aceste oase de la Santi Apostoli, dar se pare că au fost ridicate cumva în mod greșit în timpul mutării rămășițelor dintr-un loc în altul, de-a lungul secolelor.

Cui i-ar fi aparținut „relicva Sfântului Iacob”?

„Considerăm foarte probabil că oricine a mutat acest femur în biserica Santi Apostoli să creadă că aparținea Sfântului Iacob. Probabil că le-au luat dintr-un mormânt creștin, astfel că a aparținut unuia dintre primii creștini, apostol sau nu”, a declarat Kaare Lund Rasmussen, autor al studiului și profesor asociat la Departamentul de Fizică, Chimie și Farmacie al SDU.

„Deși relicva nu este a Sfântului Iacob, ea aruncă o licărire de lumină asupra unei perioade de aproape de început și în mare parte neștiută a istoriei creștinismului timpuriu”, adaugă profesorul Rasmussen.

Cu toate acestea, nu toate relicvele sunt susceptibile de a fi false. În 2017, arheologii de la Universitatea din Oxford au analizat un fragment de os care, potrivit legendei, aparținea Sfântului Nicolae. În acest caz, datarea cu radiocarbon a confirmat că fragmentul osos chiar aparținea Sfântului Nicolae.

Rezultatele investigării presupuselor moaște ale apostolilor lui Iisus, Sfântul Iacob cel Tânăr și Sfântul Filip, au fost publicate în revista Heritage Science.

Vă recomandăm să citiți și:

O baie rituală, descoperită de arheologi în locul în care Iuda l-a trădat pe Iisus

Dale din templul în care a pășit Iisus, recreate de arheologi

Un arheolog susține că o locuință din cripta unei biserici din Nazaret ar putea fi casa părintească a lui Iisus

Au găsit cercetătorii cuiele folosite la Răstignirea lui Iisus? Un studiu recent redeschide controversa



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.