Rămășițele unui lider anglo-saxon ar putea răsturna tot ce știm despre acea perioadă

Arheologii au descoperit mormântul unui războinic anglo-saxon într-un câmp din Berkshire, sud-estul Marii Britanii. Descoperirea ar putea răsturna tot ce știu istoricii despre sudul țării în perioada anglo-saxonă.

Îngropot cu o varietate de arme, inclusiv sulițe și o sabie în teacă, scheletul unui bărbat din secolul al VI-lea a fost descoperit în august, la doi ani după ce detectorii de metale au găsit vase din bronz la fața locului și au atras atenția experților.

Dr. Gabor Thomas, specialist în arheologia medievală timpurie de la Universitatea din Reading, a declarat că a existat o dezbatere aprinsă asupra motivului pentru care astfel de indivizi erau îngropați cu arme de acest fel. Erau războinici sau armele erau doar un gest simbolic?

„A fost poziționat intenționat pentru a se uita spre acel teritoriu”

Totuși, se pare că individul descoperit recent, cunoscut drept „The Marlow Warlord” (Liderul militar din Marlow), ar fi folosit cu adevărat sabia alături de care a fost îngropat. Bărbatul avea o înălțime de 1,8 m, iar analiza arheologilor a sugerat că avea mușchi bine dezvoltați.

Thomas a mai explicat că, spre deosebire de alte ritualuri de înmormântare de la acea vreme, The Marlow Warlord nu a fost îngropat într-un cimitir, ci într-un loc separat de comunitate. „A fost îngropat spre nord-sud, uitându-se direct spre râul Tamisa. A fost poziționat intenționat pentru a se uita spre acel teritoriu”, a adăugat specialistul în arheologia medievală timpurie.

Descoperirea este semnificativă

Luând în considerare și bogățiile alături de care a fost îngropat, Thomas a subliniat că asta sugerează că bărbatul a fost lider de trib, o concluzie care oferă o nouă perspectivă asupra regiunii, potrivit The Guardian.

Helena Hamerow, de la Universitatea Oxford, dar care nu a fost implicată în cercetare, a explicat că descoperirea este semnificativă.

„Avem puține morminte din acea perioadă din regiunea de mijloc a Tamisei care sunt atât de bogate. Atât locul cât și bunurile din mormânt par să fie menite să arate puterea și importanța acestui individ”, a precizat Hamerow, adăugând că unele bunuri din mormânt au fost cel mai probabil importate din ceea ce este acum nordul Franței sau „Țara Rinului”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arheologii au descoperit un cimitir anglo-saxon  care surprinde trecerea la creștinism

O structură mayaşă cu o vechime de 1.000 de ani, descoperită în Mexic

Vikingi decapitaţi făra milă de anglo-saxoni

Descoperire-record a unui tezaur cu monede din perioada normandă în Anglia



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.