Rămăşiţele pământeşti ale Reginei-mamă Elena au fost repatriate astăzi


Rămăşiţele pământeşti ale Reginei-mamă Elena au fost repatriate vineri, pentru ca aceasta să fie reînhumată sâmbătă la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I.

Aeronava care aduce sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei-mamă Elena din Elveţia în România a aterizat pe Aeroportul Internaţional Otopeni vineri, la ora 11:00. Regina-mamă Elena va fi reînhumată sâmbătă, la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I.

La ceremonialul organizat pe Aeroportul Otopeni participă premierul Viorica Dăncilă. Primul ministru a venit împreună cu Mihai Fifor şi l-a salutat pe premierul desemnat, Ludovic Orban, şi pe ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Vineri dimineaţă, la 7.00 (ora României), de la Aeroportul Geneva a decolat avionul militar Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, care aduce în România sicriul cu osemintele Reginei-mamă Elena. “În prezenţa secretarului de Stat Victor Opaschi, a IPS Mitropolitului Iosif, a dlui Ioan Luca Vlad (Consiliul Regal) şi a doamnei Constanţa Iorga (Casa Majestăţii Sale), sicriul drapat cu stindardul Reginei-Mamă a fost urcat la bord cu onoruri militare”, a anunţat, pe Facebook, Familia Regală a României.

Regina Elena a murit la Lausanne, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

Vineri, la ora 11.00, la Aeroportul Internaţional Otopeni, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena. La aeroport va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi principesa Margareta şi membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai corpului diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.

La ora 11.45, cortegiul funerar va pleca de la Aeroportul Internaţional Otopeni la Palatul Elisabeta. Între orele 12.00 – 12.45, sicriul va fi depus în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, unde Familia Regală se va reculege la catafalc.

Principesa Margareta doreşte ca, în mod simbolic, “sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeş de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă şi Regele Mihai au fost forţaţi să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Casei reglae..

Publicul va avea acces în faţa Palatului Elisabeta.

În intervalul orar 12.45 – 16.00, cortegiul funerar se va deplasa până la Curtea de Argeş, pe ruta Chitila (ora 13.00), Titu (ora 13.45), Găeşti (ora 14.10), Topoloveni (ora 14.40), prin centrul municipiului Piteşti (intrare în oraş la ora 15.05) şi prin centrul municipiului Curtea de Argeş (intrare în oraş la ora 16.00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală vineri, la ora 16.45. Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Sâmbătă, publicul se va putea reculege şi închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi aşezate în scuarul din faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale (de la intrarea în mânăstire). Principesa Margareta roagă pe toţi cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea şi bunătatea Reginei-Mamă.

Sâmbătă, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

La ora 12.40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală unde, la ora 13.00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale.

O carte de condoleanţe este la dispoziţia publicului la Palatul Elisabeta, până pe 21 octombrie. Condoleanţele pot fi transmise online prin mesaje la

Toţi cei care doresc să aprindă lumânări şi să depună flori ca omagiu faţă de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în faţa Palatului Elisabeta din Bucureşti sau la Curtea de Argeş, în faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale.

Familia regală anunţă doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.