Rafila a contrazis raportul ECDC: România nu e pe primul loc la răspândirea COVID-19

România este pe locul al treilea în ce privește numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus la nivel european, după Luxemburg și Spania, a spus la Digi24 Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

„Noi ne apropiem de cifra de 90 de cazuri la 100.000 de locuitori înregistrate în ultimele două săptămâni, Spania e la 110, Luxembrug la 120, dar este extrem de mult dacă comparăm cu alte țări care au trecut printr-un număr mare de infecții, de exemplu Italia care are 6 – 7 cazuri”, a afirmat Rafila, întrebat despre raportul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, care analiza situaţia epidemiologică din Uniunea Europeană şi Marea Britanie și din care a reieșit că România este în top când vine vorba de răspândirea epidemiei de COVID-19.

„Avem foarte multe cazuri, într-adevăr, asta înseamnă că există o transmitere comunitară și că măsurile de sănătate publică nu și-au făcut efectul, fie populația nu este aderentă la recomandările autorităților și cred că mai avem de lucru în planul comunicării și convingerii oamenilor că trebuie să fie parte din acest proiect național de limitare a transmiterii, care trebuie să continue pe o perioada medie (…)”, a spus medicul.

Rafila, despre pericolul din lunile reci care vin: „Trebuie să pregătim acel moment”

Conform reprezentantului României la OMS, nu putem spune că păstrăm măsurile de protecție o lună – două și apoi lucrurile intră în normal.

În ce privește pericolul din lunile reci care vin, reprezentat de imposibilitatea diferențierii coronavirusului de gripă, Rafila a spus că „trebuie să pregătim acel moment și să pregătim capacitatea de laborator”, iar un alt element deosebit de important este legat de vaccinare.

Din raportul publicat de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), care analizează situaţia epidemiologică din Uniunea Europeană şi Marea Britanie, a reieșit că România este în top când vine vorba de răspândirea epidemiei de COVID-19.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.