Putin acuză SUA că vor prelungirea războiului din Ucraina și destabilizarea Asiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, marţi, Statele Unite că încearcă să prelungească războiul din Ucraina şi să destabilizeze situaţia în zona Asia-Pacific prin recenta vizită efectuată în Taiwan de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

Situaţia din Ucraina demonstrează că Statele Unite încearcă să prelungească acest conflict. Şi acţionează în acelaşi mod prin cauzarea unui potenţial conflict în Asia”, a declarat Vladimir Putin, conform cotidianului Le Monde, în discursul rostit la Conferinţa pentru Securitate Internaţională de la Moscova.

Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan se înscrie „într-o strategie conştientă care are rolul destabilizării situaţiei mondiale”. „Este o demonstraţie impertinentă a lipsei de respect faţă de suveranitatea altor ţări şi faţă de obligaţiile internaţionale. A fost o provocare pregătită minuţios”, a acuzat preşedintele Rusiei.

Putin acuză SUA de prelungirea războiului din Ucraina

„Aventura americană în Taiwan nu este doar vizita unui singur politician iresponsabil, ci face parte dintr-o strategie deliberată şi conştientă a Statelor Unite pentru destabilizarea şi deteriorarea situaţiei în regiune şi în lume”, a insistat liderul de la Kremlin, citat de agenţia ANSA.

China a organizat cele mai ample exerciţii militare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita la Taipei efectuată de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor de la Washington. În plus, Beijingul a semnalat că manevrele militare în jurul Taiwanului vor deveni o rutină.


Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.