Bombardarea Bucureștiului în Primul Război Mondial – O Capitală sub Asediul Aerian
Intrarea României în Primul Război Mondial, pe 27 august 1916, a marcat un moment de intensă tensiune geopolitică și militară. Alăturându-se Antantei, România spera să recupereze Transilvania, însă entuziasmul de la început a fost repede umbrit de realitățile dure ale războiului modern. Deși trupele române câștigau temporar teren în Transilvania, frontul de sud a devenit rapid un calvar: forțele bulgaro-germane au contraatacat și au obținut o victorie devastatoare la Turtucaia. Totuși, un alt front, mai puțin cunoscut în acel timp, s-a manifestat chiar în inima țării – cerul deasupra Bucureștiului.
Un oraș vulnerabil la atacurile aeriene
În 1916, România nu era pregătită pentru un conflict aerian. Fără o aviație de luptă corespunzătoare sau sisteme de apărare antiaeriană, bombardierele inamice, fie ele avioane sau dirijabile Zeppelin, puteau ataca Bucureștiul fără opreliști. Mecanismul de alarmare a populației era prost organizat și rudimentar: poliția semnala raidurile prin fluierături stridente, însă adesea după ce bombardamentele începeau deja la o înălțime insuficientă pentru ca locuitorii să se poată adăposti eficient.
Ambasadorul francez la București, contele de Saint-Aulaire, a oferit în memoriile sale descrieri sugestive și tulburătoare ale acelor momente. El nota cu tristețe că “aviatorii germani nu își asumau riscuri”, subliniind că Bucureștiul devenise poate “cea mai atacată capitală de aviația inamică” pe parcursul războiului.
Bombardamentele și viața locuitorilor din București
Raidurile aviației germane erau efectuate atât ziua, cât și noaptea, iar impactul lor asupra populației a fost devastator. În timpul zilei, avioanele vizau cartiere dens populate, iar noaptea, dirijabilele Zeppelin provocau distrugeri considerabile cu bombe de mari dimensiuni, având ca ținte obiective strategice sau simbolice.
Martorii perioadei, printre care Constantin Argetoianu, I.G. Duca și Vasile Th. Cancicov, au lăsat în scrierile lor descrieri zguduitoare. Pe străzi zăceau trăsuri avariate, cai răniti, bălți de sânge și clădiri prăbușite. Cu toate acestea, bucureștenii manifestau un stoicism remarcabil, continuându-și activitatea zilnică sub amenințarea constantă a bombardamentelor.
Obiective politice și diplomație în vremuri de război
Germania nu acționa aleatoriu. Între țintele preferate se numărau reședințele liderilor politici români, cum ar fi Ionel Brătianu – prim-ministru la acea vreme, și Take Ionescu – liderul opoziției intervenționiste. Ambele locuințe se aflau în proximitatea Legației Franței, ceea ce îl plasa pe ambasadorul francez într-o situație extrem de riscantă.
Saint-Aulaire rememorează, cu o notă de ironie, cum o bombă căzută în apropiere i-a distrus toate feroneriile, iar clădirea vecină – ocupată de atașatul militar britanic – a suferit daune considerabile. Orgoliul “insular” nu l-a determinat pe englez să caute refugiu mai sigur în ambasada franceză, deși pericolul era evident.
Ironia salvării: un tunel săpat de spionajul german
Poate cel mai incredibil episod relatat de Saint-Aulaire este acela al salvării sale printr-un tunel construit inițial de spionii germani. Atunci când România era încă neutră, agenți germani ar fi săpat un tunel sub ambasada franceză cu scopul de a intercepta comunicațiile diplomatice. Descoperit ulterior, tun…
