PROSPORT celebrează centenarul celei mai frumoase povești! „Naționala – 100 de ani în tricolor”. Votează și tu echipa secolului!

În ziua de 8 iunie 2022 se împlinesc exact o sută de ani de când România are o echipă națională de fotbal!

Astfel, am decis să dezvoltăm o idee: cum ar arăta o echipă ideală a secolului de fotbal pe care l-au parcurs „tricolorii”? Ar fi oare posibil să „joace” în aceeași formație Ștefan Dobay cu Gică Hagi? Ori Miodrag Belodedici cu Rică Răducanu? Sau Răducioiu cu Anghel Iordănescu?

Da, pentru că în imaginația celor care iubesc fotbalul românesc, totul este posibil! Așa că am hotărât să alcătuim 11 jurii care să voteze pentru acest „11” ideal al echipei reprezentative, traversând deceniile de fotbal, nominalizând câte 11 fotbaliști pentru fiecare post din această echipă totală a României. Ca să stabilim „unsprezecele” de vis al României, după exact un secol. Și, desigur, și pentru a alege antrenorul acestei formule de echipă perfectă!

Aceste jurii, zece formate din specialiști, mari jucători, antrenori, ziariști, arbitri etc și unul care va strânge opțiunile publicului, pe site-ul prosport.ro, vor decide componența acestei „naționale a secolului!”

Zece jurii independente au început deja să voteze, plus încă unul, al dumneavoastră, al cititorilor Prosport, pe care îi invităm la vot, timp de aproape o lună, până pe 7 iulie 2022, vor stabili acel „unsprezece” perfect, echipa ideală pentru Naționala României!

Vă invităm să fiți egali în opțiuni cu Gică Popescu sau cu Helmuth Duckadam, cu Ion Crăciunescu sau cu Cornel Dinu! Votul dumneavoastră contează la fel de mult ca și al lor! Mari fotbaliști, mari antrenori, importanți ziariști, de presă scrisă, radio și televiziune, mari arbitri, vedete din show biz, oameni de cultură, foști miniștri, scriitori, cu toții, câte 11 în fiecare juriu, pentru a alege „11”- le perfect! Al 11-lea juriu: dumneavoastră, fanul Naționalei României! VOTEAZĂ ACUM! 



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.