Produsele pentru îndreptarea părului, asociate cu un risc crescut de cancer uterin

Produsele pentru îndreptarea părului ar putea crește considerabil riscul de cancer uterin în rândul persoanelor care le folosesc în mod frecvent, arată un amplu studiu publicat recent.

„Am estimate că 1,64% dintre femeile care nu au folosit niciodată produsele pentru îndreptarea părului aveau să dezvolte cancer uterin până la vârsta de 70 de ani, în timp ce persoanele care folosesc în mod frecvent astfel de produse au prezentat un risc de până la 4,05%”, a explicat coordonatorul studiului, Alexandra White, de la National Institute of Environmental Health Safety (NIEHS).

„Însă, această informație trebuie pusă și în context. Cancerul uterin este un tip de cancer relativ rar”, a adăugat White.

Chiar și așa, cancerul uterin este cel mai comun cancer ginecologic în Statele Unite, potrivit datelor de la Centers for Disease Control and Prevention (CDC), iar ratele sunt în creștere, în special în rândul femeilor de culoare.

Cercetătorii au monitorizat 33.947 de femei timp de 11 ani

Cercetătorii au monitorizat 33.947 de femei, de diferite rase, cu vârste cuprinse între 35 și 74 ani, pentru aproximativ 11 ani. În acel timp, 378 de femei au dezvoltat cancer de col uterin.

După ce oamenii de știință au luat în considerare alți factori de risc, șansele de apariție a cancerului uterin au fost de peste două ori mai crescute pentru femeile care au folosit produse pentru îndreptarea părului mai mult de patru ori în anul precedent.

Utilizarea mai puțin frecventă a produselor pentru îndreptarea părului în anul precedent nu a fost asociată cu un risc crescut de cancer uterin, însă diferența nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic, ceea ce înseamnă că ar fi fost o întâmplare.

Mai multe cercetări sunt necesare

Studiile anterioare au arătat că produsele pentru îndreptarea părului conțin așa-numitele chimicale care perturbă sistemul endocrin. Produsele au fost asociate în trecut cu risc crescut de cancer mamar și cancer ovarian.

„Aceste descoperiri sunt primele dovezi epidemiologice ale asocierii dintre folosirea produselor pentru îndreptarea părului și cancerul uterin. Mai multe cercetări sunt necesare pentru a identifica chimicalele specifice care declanșează această asociere”, a subliniat White.

Totodată, legătura dintre folosirea produselor pentru îndreptarea părului și cancerul uterin nu au fost diferite în funcție de rasă, în cadrul studiului, potrivit The Guardian.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Vaccinul anti-cancer ar putea fi realizat în doar câțiva ani, spun fondatorii BioNTech

Un nou tratament radical împotriva cancerului

Un nou tip de terapie împotriva cancerului folosește un virus comun

Tot mai mulți bolnavi de cancer în lume. Ce se întâmplă cu omenirea?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.