Probleme pentru utilizatorii Outlook din întreaga lume. Ce spune Microsoft

Serviciul Microsoft Outlook se confruntă cu întreruperi la nivel mondial, cu mulți utilizatori care nu își pot accesa e-mailul, relatează CNBC.

„Am primit rapoarte despre utilizatori care se confruntă cu probleme de accesare a conturilor lor Exchange Online prin Outlook pe web”, a scris Microsoft pe Twitter.

În timp ce ancheta inițială a Microsoft a constatat că utilizatorii din India erau cei mai afectați, ulterior compania a spus că problema pare să afecteze utilizatorii din întreaga lume.

În prezent nu se cunoaște cauza întreruperii.

„Revizuim modificările recente ale serviciului nostru pentru a determina în continuare cauza impactului”, a spus Microsoft.

Utilizatorii pot întâmpina probleme cu diferite protocoale Exchange Online, inclusiv Outlook pentru desktop și serviciile mobile, a spus Microsoft, potrivit Mediafax.

Întreruperea vine în condițiile în care un număr tot mai mare de oameni lucrează de la distanță din cauza pandemiei.

Utilizatorii Microsoft și-au exprimat frustrările pe rețelele sociale, întrucât întreruperea i-a lăsat incapabili să trimită și să primească e-mailuri.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.