Prințul Faiq Bolkiah, cel mai bogat fotbalist din lume

Faik Bolkiah, cu o avere netă uluitoare de 20 de miliarde de dolari, deține titlul de cel mai bogat fotbalist la nivel mondial. Născut într-o familie regală, ca fiu al prințului din Brunei, Jefri Bolkiah, averea lui Faiq Bolkiah nu provine doar din cariera sa de succes în fotbal, dar mai ales din bogățiile imense ale familiei din care face parte.

Brunei, o națiune mică, dar bogată, situată pe insula Borneo din Asia de Sud-Est, este cunoscută pentru rezervele sale vaste de petrol care au făcut din familia regală una dintre cele mai bogate din lume. Ca fiu al prințului Jefri Bolkiah, o figură proeminentă în ierarhia regală din Brunei (una dintre cele mai respectate și influente familii din lume), Faiq s-a născut într-o viață de lux și privilegii care i-au permis să își urmeze pasiunea pentru fotbal fără constrângeri financiare.

În topul celor mai bogați fotbaliști din lume, Faiq Bolkiah i-a detronat pe celebrii Cristiano Ronaldo, aflat pe locul doi în această listă (cu o avere de 450 de milioane de dolari) și pe Lionel Messi (pe locul 3 în top, cu o avere de 400 de milioane de dolari).

Faiq ibni Jefri Bolkiah s-a născut la 9 mai 1998 la Los Angeles, California, în familia regală din Brunei, fiind nepotul lui Hassanal Bolkiah, actualul Sultan al Bruneiului. Este fotbalist profesionist și în momentul de față joacă pe postul de extremă la Ratchaburi în Thai League 1. Deși nu se cunosc detalii despre identitatea mamei sale, presa a speculat faptul că aceasta ar putea fi o femeie de naționalitate americană, și asta datorită locului de naștere.

Faik Bolkiah are dublă cetățenie, americană și bruneză, și a crescut în Regatul Unit fiind educat la Bradfield College.

Faik Bolkiah, care a jucat pentru trei echipe din Premier League, a fost pasionat de sportul balonului rotund încă de mic. În 2009, în timp ce era membru al A.F.C. Newbury, Bolkiah a semnat un contract pe un an cu Southampton F.C, unde a rămas până în decembrie 2011.

„Am jucat fotbal de când mă știu. De când eram copil mi-a plăcut să intru pe teren și să am mingea la picioare. Iar părinții mei m-au sprijinit întotdeauna în a-mi îndeplini visul de a fi fotbalist. M-au antrenat din greu în anii copilăriei, atât psihic, cât și fizic, așa că trebuie să spun că sunt modelele mele”. (Faiq Bolkiah)

În 2014, Bolkiah a semnat un contract de doi ani pentru tineret cu Chelsea din Premier League, după ce anterior s-a antrenat cu Reading și a încercat, de asemenea, o carieră la Arsenal, pentru care înscrisese în 2013 un gol în meciul cu o echipă din Singapore, în Lion City Cup. În decembrie 2015 a părăsit Chelsea pentru a se muta la echipa de tineret a lui Leicester City, semnând cu reprezentanții acestei în martie 2016, un contract pe trei ani. În 2019, a prelungit contractul cu un an, iar în 2021s-a alăturat echipei portugheze Martimo. Din 2023, este extremă stânga în cadrul clubului thailandez FC Ratchaburi. De asemenea, după ce a fost eligibil pentru a reprezenta Statele Unite și Brunei, a fost desemnat și căpitanul echipei naționale a Bruneiului.

Faiq Bolkiah este prezent pe rețelele de socializare și este cunoscut ca fiind foarte activ pe Instagram.

Atunci când Faiq avea 7 ani, tatăl său, Prințul Jefri Bolkiah, i-ar fi plătit lui Michael Jackson 12,5 milioane de lire sterline pentru a cânta la sărbătorirea celei de-a 50-a aniversare a sa.

Faiq Bolkiah, care în momentul de față locuiește în Thailanda, deține un tigru de companie, este de 40 de ori mai bogat decât Ronaldo și de 30 de ori mai bogat decât Messi, are un salariu lunar estimat la 2.900 $, nu este căsătorit, are o soră geamănă, a jucat un total de 49 meciuri, a marcat 4 goluri și a oferit 4 pase decisive. Faiq a jucat cele mai multe meciuri în Thai League T1, având 44 de apariții în Thailanda. Statisticile nu includ meciurile amicale de club și internaționale.

Surse:

https://www.pulsesports.ng/football/story/faiq-bolkiah-untold-facts-richest-footballer-in-the-world-2023092309113773744

https://bleacherreport.com/articles/2768119-the-true-story-of-faiq-bolkiah-the-so-called-richest-player-in-the-world

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cel mai bătrân și cel mai tânăr jucător de la Euro 2024

Cristiano Ronaldo, cel mai popular sportiv. Câștigă 7 dolari pe secundă! „Fără fotbal, viața mea nu înseamnă nimic”

Cel mai rapid gol din fotbalul internațional, marcat după doar 6 secunde de joc

Loviturile cu capul în meciurile de fotbal, asociate cu declinul funcției cerebrale



Postari asemanatoare :