Primul studiu care arată modul în care ciupercile psihoactive duc la „moartea egoului”

O experiență psihedelică poate avea efecte majore asupra ego-ului unei persoane. Cei care experimentează cu ciuperci psihoactive și LSD susțin că trec de obicei printr-o dizolvare a sinelui, cunoscută sub numele de „moartea ego-ului”, „pierdere de ego” sau „dezintegrarea ego-ului”.

Pentru unii oameni, experiența le poate schimba cu totul viața, iar pentru alții poate fi de-a dreptul terifiantă. Totuși, în ciuda poveștilor despre „tripuri” bune sau rele, nimeni nu știe cu adevărat cum afectează ciupercile psihoactive percepția sinelui.

Cortexul cerebral este locul în care rădăcinile cunoștinței de sine se află, iar tot mai multe dovezi arată că glutamatul (neurotransmițătorul care excită) este accelerat în momentul în care cineva experimentează cu ciuperci psihoactive. Experiența se mai numește și „trip”.

Glutamatul este cel mai abundent neurotransmițător excitator din sistemul nervos.

Primul studiu care arată cum ciupercile psihoactive „dizolvă sinele”

Totuși, până acum am avut doar dovezi empirice. Însă, iată că cercetătorii au analizat acum, pentru prima oară, cum psilocibina afectează activitatea glutamatului din creier. Dovezile sugerează că experiența, fie ea bună sau rea, ar putea fi legată de glutamat.

Primul studiu care arată modul în care ciupercile psihoactive duc la „moartea egoului”
Momentul în care cineva experimentează cu ciuperci psihoactive se mai numește și „trip”. Sursa foto: Unsplash

Psilocibina este un halucinogen extras din speciile de ciuperci din genul Psylocibe, cu efecte asemănătoare LSD-ului.

În cadrul unui experiment cu placebo, oamenii de știință au analizat ce se întâmplă cu nivelurile de glutamat și egoul unei persoane atunci când consumă psilocibina, ingredientul activ din ciupercile psihoactive.

Folosind imagistică prin rezonanță magnetică (MRI) pentru a monitoriza creierul a 60 de voluntari sănătoși, echipa a descoperit schimbări semnficative în activitatea din cortex și cea din hipocamp în cazul celor care au consumat psilocibină.

Glutamatul este cel mai comun neurotransmitățor din creier și este cunoscut pentru rolul crucial pe care îl are privind semnalele rapide și informația, în special în cortex și hipocamp, cel din urmă având un rol privind stima de sine.

Modul în care ciupercile psihoactive duc la „moartea egoului”

Se pare însă că drogurile psihedelice au un mod de a interveni în acest sistem, notează Science Alert.

Noul studiu a arătat că glutamatul din cele două regiuni ale creierului a răspuns diferit la psilocibină. În timp ce oamenii de știință au găsit niveluri mai ridicate de glutamate în cortexul prefrontal în timpul unui „trip”, cercetătorii au găsit niveluri scăzute în hipocamp.

Primul studiu care arată modul în care ciupercile psihoactive duc la „moartea egoului”
Glutamatul din cele două regiuni ale creierului a răspuns diferit la psilocibină. Sursa foto: Nature

Mai mult, acest lucru ar putea determina cât de bună sau rea va fi experiența unei persoane cu astfel de droguri psihoactive.

În mod practic, încă nu înțelegem cum această activitate din creier este legată de ego, sau dacă într-adevăr este. Totuși, oamenii de știință sugerează că drogurile psihoactive „decuplează” regiuni din creier. Așadar, informații factuale sau autobiografice sunt separate temporar de identitatea personală.

Primul studiu care arată modul în care ciupercile psihoactive duc la „moartea egoului”
Psilocibina, LSD sau DMT pot avea și efecte terapeutice. Sursa foto: Unsplash

După zeci de ani de cercetători limitate, droguri precum psilocibina, LSD sau DMT (dimetiltriptamină) sunt în sfârșit recunoscute și pentru beneficiile lor terapeutice.

Înțelegând cum funcționează aceste droguri din punct de vedere neurochimic, oamenii de știință ar putea dezvolta tratamente mai bune pentru cei cu tulburări mintale, precum depresie sau anxietate.

Studiul a fost publicat în Neuropsychopharmacology.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: ”Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”

Cinci dintre substanţele ce provoacă cea mai puternică dependenţă

Responsabilul neobişnuit pentru proprietăţile psihoactive ale canabisului

Primul studiu riguros de acest fel arată că microdozajul cu droguri psihedelice luptă împotriva depresiei şi îmbunătăţeşte concentrarea



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.