Primele imagini cu planeta Mercur. Cum au reușit cercetătorii să surprindă cadrele

Au fost publicate primele imagini cu planeta Mercur, surprinse de BepiColombo. Cea mai ascunsă planetă a Sistemului Solar a fost fotografiată.

Agenția Spațială Europeană și Agenția Spațială Japoneză au reușit să surprindă primele imagini ale planetei Mercur cu ajutorul sondei BepiColombo. Săptămâna aceasta, sonda spațială europeană a avut ”întâlnire” cu Mercur. Momentul surprins a fost când aceasta intra pe orbita ei. Bepi a trecut la 199 de kilometri de suprafața planetei, înainte de a se retrage din nou în adâncul spațiului.

Cercetătorii care captat momentul plănuiesc să mai facă alte astfel de zboruri. Aceștia se vor folosi, de fiecare dată de, de impulsul gravitațional al lui Mercur pentru a reduce viteza lui Bepi. Scopul este ca Bepi să se miște suficient de încet încât să cadă pe o orbită stabilă. Acest lucru ar trebui să se întâmple până la finalul anului 2025.

Vineri noaptea la o01:34, ora României , Mercur s-a aflat la cea mai mică distanță de planetă. Imaginile au fost captate cu ajutorul camerelor de monitorizare și nu cu aparatura științifică de înaltă rezoluție, din dotare. Imaginile alb-negru au fost transmise după câteva ore de la zbor. Acestea prezintă emisfera nordică a planetei, iar printre caracteristici se află craterul Lermontov, cu diametru de 166 de kilometri.

Sonda Bepi este formată din două părți. O parte este dezvoltată de Agenția Spațială Europeană iar cealaltă de Agenția Spațială Japoneză. Camerele principale ale sondei nu pot fi deschise datorită felului în care aceste două componente au fost cuplate.

Ce și-au propus cercetătorii?

Următorul zbor al sondei este programat pentru iunie 2023. Cu ocazia acestuia, cele două elemente compuse se vor separa, odată ce Bepi intră pe orbita planetei. În viitoarea misiune, ele vor avea roluri diferite. Mercury Planetary Orbiter al Europei este conceput pentru a carta terenul Mercur. Acesta va colecta informații despre structura și compoziția suprafeței planetei. Pe de altă parte, Mercury Magnetospheric Orbiter al Japoniei va studia câmpului magnetic al lui Mercur.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.