Prima ţară din Europa care va accepta doar turiştii complet vaccinaţi împotriva COVID-19

Malta va interzice accesul tuturor vizitatorilor, începând de miercuri, cu excepţia cazului în care aceştia sunt vaccinaţi complet împotriva COVID-19, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Chris Fearne.

„Vom fi prima ţară din UE care o va face, dar trebuie să ne protejăm societatea”, a declarat Fearne într-o conferinţă de presă.

Singura excepţie vor fi copiii nevaccinaţi cu vârste cuprinse între 5-12 ani, care vor fi primiţi în Malta dacă au un test negativ şi sunt însoţiţi de părinţi complet vaccinaţi.

Până în prezent, turiştii puteau veni în Malta dacă erau vaccinaţi complet sau dacă prezentau un test PCR negativ.

Malta a vaccinat 79% din populaţie

Fearne a declarat că recenta creştere a noilor cazuri a fost produsă de vizitatorii care, deşi au au prezentat un test PCR negativ înainte de a urca în avion, nu au fost vaccinaţi complet şi au transmis virusul.

Ministrul a declarat că Malta va recunoaşte doar certificatele de vaccinare emise de Uniunea Europeană şi Marea Britanie. El a spus că aşa-numitul paşaportul verde al UE certifică în prezent persoanele care sunt complet vaccinate, pe cele care au test PCR negativ sau s-au recuperat după virus.

Malta a vaccinat pe deplin 79% din populaţia sa adultă şi încearcă să ridice această cifră la 85%, potrivit Mediafax.

Mica ţară insulară a avut câteva zile nu a înregistrat cazuri noi de COVID-19 în iunie, dar numărul a crescut brusc în această săptămână, ajungând la 96 vineri. Rata de pozitivitate a crescut la 1,18 la 100 de teste.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.