Prima licitație de artă românească în format NFT. Va fi acceptată și plata în criptomonedă

A10 by Artmark organizează prima licitație care include artă digitală realizată de artiști contemporani români, în format NFT, și acceptă ca plata pentru lucrările de artă să fie efectuată și în criptomonedă, anunță un comunicat.

Astfel, A10 by Artmark devine prima Casă de Licitație din Europa de Est care organizează o licitație de artă ce include o secțiune dedicată artei digitale în format NFT, după ce piața internațională de artă de profil a erupt acum câteva luni, când Christie’s a adjudecat în martie 2021 un lot de artă digitală în format NFT al unui tânăr artist digital cu peste 60 de milioane de dolari.

Precedentul a fost urmat și de alte case, precum Sotheby’s ori Phillips, care au organizat în lunile următoare licitații ori secțiuni dedicate tinerilor artiști digitali, dintre care mulți provin din Estul Europei, potrivit Mediafax.

Evenimentul dedicat artei digitale va avea loc marți, 6 iulie, ora 19:00, în format online pe platforma Artmark Live (dar și în sala de licitație de la Palatul Cesianu-Racoviță). Casa de Licitații A10 by Artmark acceptă plata loturilor de artă digitală și în criptomonedă – specific în Etherum, cea mai populară monedă electronică folosită în piața internațională de artă digitală, dar și în Bitcoin, cea mai capitalizată monedă electronică la acest moment.

Casa de Licitații acceptă plata în criptomonedă

Conform regulilor speciale de licitație pentru secțiunea de artă digitală, Casa de Licitații acceptă, mandatată de artistul digital, plata în criptomonedă, însă aceasta este transformată ulterior, la data încasării, în monedă clasică, încasarea fiind înregistrată în monedă clasică (iar artistul digital fiind plătit mai departe tot în monedă clasică).

Arta digitală, fără debușeu prealabil în piața românească de artă contemporană, alcătuiește 10 loturi în licitația din 6 iulie, realizate de cei mai cunoscuți tineri artiști specializați în tehnici digitale. Raportat la momentul de debut de piață, prețul de pornire al fiecăruia din cele 10 loturi este de doar 100 de euro, chiar dacă aceiași artiști, precum Eurosadboy sau Victor Fota, se vând deja la sume semnificative pe piața internațională emergentă de artă digitală.

O altă premieră în cadrul evenimentului de marți, 6 iulie, este primul lot de artă digitală bisericească, criptat în NFT, realizat de pictorul Daniel Codrescu, iconograful Catedralei Naționale.

Un alt lot al secțiunii de artă digitală în format NFT este “Dragoste” – un lot compozit, realizat de celebrul creator ale tricourilor purtând acest simplu îndemn, artistul sibian Dan Raul Pintea.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.