Prima femeie care a observat Pământul din cosmos acum 61 de ani: “Cenușăreasa din Uniunea Sovietică”

Prima femeie care a observat Pământul din cosmos acum 61 de ani: "Cenușăreasa din Uniunea Sovietică"

La doar 26 de ani, Valentina Tereşkova a scris pagini de istorie. Pe 16 iunie 1963, tânăra a devenit eroină națională după lansarea de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan în vehiculul spațial sovietic Vostok-6. Valentina Tereşkova a venit pe lume într-o familie simplă de țărani, a muncit într-o fabrică de textile și a realizat zeci de salturi cu parașuta. Ea a fost una dintre cele cinci femei selectate, în secret, pentru o misiune care urma să revoluționeze istoria.

După șapte luni de antrenamente riguroase, rusoaica a stabilit record după record. A fost prima femeie care a ajuns în spațiu, prima și singura femeie care a efectuat un zbor solo în spațiu și primul civil care a pătruns în acest domeniu. Totuși, succesul ei a fost ținut ascuns chiar și de familia sa, până când oficialii ruși au fost pregătiți să-l facă cunoscut lumii întregi. Misiunea Valentinei Tereşkova a durat trei zile, timp în care a efectuat 48 de rotații în jurul Pământului. Totuși, zborul s-a desfășurat cu câteva dificultăți, dezvăluite abia după colapsul URSS. În primul rând, o eroare tehnică, ulterior corectată, a făcut ca vehiculul să se îndepărteze din ce în ce mai mult de Pământ.

Descoperă vă oferă și alte semnificații istorice legate de ziua de 16 iunie. 1671 – Stenka Razin, liderul cazacilor, a fost executat la Moscova. 1864 – Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante acceptă dreptul statului român de a-și modifica legislația internă fără o aprobată prealabilă din partea acestora. 1902 – A venit pe lume geneticiana Barbara McClintock, laureată cu Premiul Nobel pentru Medicină în 1983 (m. septembrie 1992). 1913 – A început al doilea război balcanic între Grecia, Serbia și Muntenegru pe de o parte și Bulgaria de cealaltă. România și Turcia au fost implicate și ele în conflict. 1940 – Mareșalul Phillipe Petain, erou din Primul Război Mondial, devine prim-ministru al guvernului francez de la Vichy. 1958 – Imre Nagy, fost premier al Ungariei și liderul mișcării de revoltă împotriva ocupației sovietice, a fost executat (n. iunie 1896). 1977 – Leonid Brejnev devine președinte al URSS. 1983 – Iuri Andropov devine președinte al URSS.