Premieră în Sectorul 2. Stație de compostare a deșeurilor, deschisă în parcul Cinema Floreasca

O stație de compostare a deșeurilor a fost deschisă în parcul Cinema Floreasca din Sectorul 2 al Capitalei. Este vorba despre o unitate care preia deșeurile vegetale biodegradabile.

Containerele de compost au fost cumpărate de o companie privată, iar Primăria Sectorului 2 a asigurat terenul necesar amplasării acestora.

„Prima inițiativă privată de compostare a deșeurilor a prins viață. Acum 6 luni de zile am fost contactat de către Cyrill pentru a amplasa containere de compost în parcul Cinema Floreasca. După multă (multă, multă) birocrație, astăzi proiectul a prins viață. Urban Cultor s-a ocupat de ceea ce înseamnă stația de compostare, primăria a asigurat spațiul și amplasarea”, a explicat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

„Acesta e rolul primăriei: să faciliteze rezolvarea problemelor comunității”

Primarul Mihaiu a spus că stația de compostare poate fi folosită începând de luni, potrivit Mediafax.

„De astăzi, cetățenii din zona Floreasca pot duce deșeurile vegetale biodegradabile la o mini stație de compost. Și asta la cererea comunității. Pentru că acesta e rolul primăriei: să faciliteze rezolvarea problemelor comunității”, a precizat Radu Mihaiu.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.