Prea mult dioxid de carbon are un efect tulburător asupra copacilor din lume

Copacii care cresc mai repede mor mai tineri, astfel riscând o eliberare de dioxid de carbon (CO2) care răstoarnă previziunile oamenilor de știință care susțin că pădurile vor continua să fie un „rezervor” pentru emisiile care încălzesc planeta.

Copacii absorb o proporție semnificativă de CO2 eliberat de arderea combustibililor fosili și joacă un rol crucial în probabilitatea ca omenirea să poată reduce nivelurile de dioxid de carbon.

Cercetătorii au spus că modelele climatice actuale se așteaptă ca pădurile rămână în continuare un „rezervor de carbon” în secolul acesta, dat fiind faptul că temperaturile ridicate și concentrațiile de CO2 stimulează creșterea copacilor și îi ajută să absoarbă mai mult carbon pe măsură ce ajung mai repede la maturitate.

Abilitatea pădurilor de a absorbi carbon este în declin

Totuși, un nou studiu, coordonat de Universitatea din Leeds și publicat în jurnalul Nature Communications, avertizează că această creștere mai rapidă este asociată și cu moartea mai timpurie a copacilor, astfel sugerând că rolul pădurilor drept depozite de carbon ar putea de „scurtă durată”.

Cercetătorii au analizat peste 200.000 de inele de copaci de la specii din întreaga lume și au descoperit că, în aproape toate cazurile, au existat compromisuri între viteza de creștere și durata de viață, inclusiv în cazul copacilor tropicali.

Omenirea a beneficiat de pe urma abilității pădurilor de a absorbi carbonul din ultimele decenii, a explicat Steve Voelker, unul dintre autorii studiului.

Trăsături care rezultă în vulnerabilitatea copacilor

Însă această rată de consum a dioxidului de carbon este „cel mai probabil în declin pe măsură ce copacii care cresc încet și rezistă mult timp sunt înlocuiți de copacii care cresc mai repede”, a adăugat Voelker.

„Cercetările noastre indică existența unor trăsături care rezultă în vulnerabilitatea copacilor care cresc mai repede, în timp ce copacii care cresc mai încet au trăsături ce le permit să reziste mai mult timp”, a mai explicat Voelker.

Oamenii de știință mai notează că descoperirile lor sugerează că rata mortalității crește dramatic pe măsură ce copacii își ating dimensiunea maximă.

Mai mult CO2 compromite rolul de rezervor de carbon al pădurilor

David Lee, profesor în știință atmosferică la Universitatea Metropolitană din Manchester, a spus că modelele climatice ale Terrei prezic deocamdată că depozitarea de carbon de către păduri va continua sau va crește.

„Acest studiu arată opusul, anume că o creștere de CO2 compromite rolul de rezervor de carbon al pădurilor”, a spus Lee, potrivit Science Alert.

Astfel, studiul infirmă teoria care susține că „emisiile eliberate de combustibilii fosili pot fi contrabalansate prin plantarea de copaci sau evitarea defrișărilor”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Scăderea emisiilor din timpul pandemiei nu va avea niciun impact asupra încălzirii globale

Surpriză! Lacurile şi râurile pot deveni surse de emisii de carbon

Taxarea carbonului reduce emisiile, arată un studiu care a durat 20 de ani

Efectele bune ale restricţiilor impuse de pandemie: cea mai mare scădere a emisiilor de carbon din istorie



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.