Trăim într-o societate în care atenția noastră este constant fragmentată între ecrane, obligații și viteza cotidianului, astfel încât unele dintre nevoile esențiale ale ființei umane pot fi neglijate. Printre aceste nevoi se află conexiunea emoțională, care, atunci când este repetat ignorată, poate conduce la neglijare emoțională. Aceasta reprezintă o formă subtilă, dar profundă, de suferință psihologică, în care individul nu beneficiază de validarea, atenția sau suportul afectiv necesar pentru o dezvoltare sănătoasă.
Spre deosebire de abuzul emoțional, ce implică comportamente directe și prejudiciabile (critica excesivă, umilirea, manipularea etc.), neglijarea emoțională este mai dificil de recunoscut deoarece se definește prin absența acțiunilor necesare: ignorarea emoțiilor, minimizarea nevoilor afective sau lipsa reacțiilor emoționale.
Efecte asupra creierului și dezvoltării emoționale
Studiile din neuroștiință demonstrează că primele interacțiuni cu părinții sau îngrijitorii contribuie la formarea structurii emoționale a creierului. Atunci când un copil nu primește răspunsuri adecvate la exprimarea emoțiilor sale, creierul învață să le suprime sau să le ignore. Aceasta poate conduce la dificultăți în reglementarea emoțiilor (impulsivitate, anxietate, depresie), la probleme de atașament (frică de apropiere sau dependență excesivă de ceilalți) și la o stimă de sine scăzută (sentimentul că nu meriți iubire sau atenție).
Mulți adulți care au experimentat neglijarea emoțională în copilărie nu realizează influența acesteia până în momentul în care încep să întâmpine probleme în relații, carieră sau în starea lor de bine mentală.
Printre semnele frecvente se numără senzația de gol interior, chiar și când totul pare în regulă. Nu este vorba despre singurătate sau tristețe obișnuită, ci despre o profundă lipsă de conexiune cu sine și cu cei din jur, ca o rădăcină a cărei sete nu poate fi stinsă.
Așadar, atunci când emoțiile tale au fost ignorate în copilărie, ai învățat să le ascunzi. Poate că ai primit mesaje precum: „Nu fi plângăcios!”, „Nu face o mare poveste din asta!”, „Bărbații nu plâng.” sau „Îți va trece când te căsătorești”.
Aceste mesaje, repetate pe parcurs, te-au învățat să nu te mai asculți. Iar acum, ca adult, este posibil să experimentezi: o oarecare amorțeală emoțională – nu știi ce simți sau de ce, o dependență de validarea externă – aștepți ca ceilalți să-ți confirme valoarea, o incapacitate de a te bucura de momentele fericite – ca și cum fericirea ar fi doar o mască.
Pentru a depăși această senzație de gol interior, primul pas este să recunoști că acest gol există și că are o sursă. Nu este un defect personal, ci un semn că, undeva pe parcurs, emoțiile tale nu au avut spațiu să se exprime. Încearcă să scrii într-un jurnal: Simt un gol pentru că…. Când am nevoie de suport, de obicei…
Reînvățați să îți asculți emoțiile. Golul apare deoarece anumite părți din tine au tăcut. Recurgi la exerciții simple – întreabă-te: Ce simt acum? (fără a judeca) Folosește un „termometru emoțional”: pe o scală de la 1 la 10, cât de intensă este emoția?
Dezvoltă o relație mai sănătoasă cu tine. Auto-compasiunea este esențială: vorbește cu tine ca și cum ai vorbi unui prieten. Dacă ai greșit, spune-ți: E în regulă, toți facem greșeli. Fă ritualuri de conectare: o plimbare în natură, o baie relaxantă
