Pop art, fenomenul cultural de la începutul anilor 1960

Curentul artistic „pop art” a fost în mare parte un fenomen cultural britanic și american la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, numele fiind dat de criticul de artă Lawrence Alloway care a făcut referire la iconografia prozaică a picturilor și sculpturilor mișcării artistice.

Operele creatorilor de „pop art” precum americanii Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Claes Oldenburg, Tom Wesselman, James Rosenquist și Robert Indiana și britanicii David Hockney și Peter Blake, printre alții, erau caracterizate prin înfățișarea aspectelor culturii populare care avea un impact puternic asupra vieții contemporane.

Iconografia acestora, inspirată din televiziune, benzi desenate, reviste și toate formele de publicitate, a fost prezentat într-un mod empatic și obiectiv, fără admirație sau condamnare, dar cu o rapiditate copleșitoare, prin tehnici comerciale precise folosite de mijloacele din care era împrumutate iconografia.

Pop art a reprezentat o încercare de întoarcere la o formă a artei mai obiectivă și acceptată în mod universal după dominanța SUA și Europei prin expresionismul abstract. Totodată, curentul pop art era iconoclastic, respingând atât supremația „artei sofisticate” din trecut cât și pretențiile artei contemporane avangardiste.

O expresie artistică democratică care nu discriminează

Pop art a devenit un eveniment cultural datorită atenției sporite pentru o anumită situație socială și pentru că imaginile sale erau ușor de înțeles și exploatate cu repeziciune de către mass-media. Deși criticii mișcării pop art au descris-o ca fiind vulgară, senzațională, sau pur și simplu o glumă, susținătorii săi (o minoritate în lumea artei) au văzut-o ca pe o expresie artistică democratică, care nu discriminează și aduce laolaltă atât cunoscători cât și oameni simpli și nepregătiți.

Seria „Campbell’s Soup Cans”, de Andy Warhol. Credit foto: Profimedia

Pop art a fost un descendent al Dadaismului, un curent literar și artistic din anii 1920 care ridiculiza seriozitatea artei contemporane pariziene și situația culturală și politică ce adusese războiul în Europa, scrie Britannica.

Mare parte din artiștii pop art încercau să aibă o atitudine impersonală și urbană prin lucrările lor. Cu toate aceestea, unele exemple de pop art au exprimat în mod subtil critica socială.

 „Cred că toată lumea ar trebui să fie o mașinărie”

Curentul pop art american avea tendința de a fi emblematic, anonim și agresiv. În schimb, mișcarea pop art din Marea Britanie era mai subiectivă și mai referențială, exprimând o viziune oarecum romantică asupra culturii pop, favorizată probabil de distanța relativă a Angliei față de aceasta. Artiștii pop englezi aveau tendința de a trata tehnologia și cultura populară ca teme principale, uneori chiar și metafore. Unii artiști pop americani păreau să fie de acord cu aceste idei. Deviza lui Andy Warhol, spre exemplu, era  „Cred că toată lumea ar trebui să fie o mașinărie”. Artistul a încercat să producă lucrări pe care o mașinărie le-ar fi realizat.

Pop art a găsit acceptarea critică sub forma unei arte adecvate societății extrem de tehnologice și orientată către mass-media din țările Occidentalui. Deși publicul nu l-a luat inițial în serios, până la sfârșitul secolului XX, pop art a devenit una dintre cele mai recunoscute curente artistice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Viața impresionantă a lui Constantin Brâncuși. Ce a iubit, mai presus de toate, artistul

Arta este o oportunitate „unică” pentru investitori. A înregistrat pierderi în doar 4% din cazuri

Catacombele din Brașov au fost transformate în primul muzeu de artă new media din România

Edvard Munch, artistul care a auzit „enormul și infinitul țipăt al naturii”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.