Pompele de căldură, poate cea mai deșteaptă soluție pentru posesorii de centrale termice de apartament: de ce au explodat vânzările

Tot mai mulți români se gândesc să-și reinventeze sistemul central de încălzire cu o soluție mai eficientă și mai rentabilă pe termen lung. Dacă are un impact redus asupra mediului înconjurător, cu atât mai bine. Aici în ecuație pompele de căldură.

Conform oficialilor Daikin România, trendul de pe piața autohtonă este unul cât se poate de clar și, printre altele, pare o consecință a inițiativelor guvernamentele din ce în ce mai dese legate de sustenabilitate. Interesul pentru atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de carbon joacă de asemenea un rol. În acest context, pompele de căldură câștigă o cotă de piață.

Românii, adepți de pompe de căldură și centrale termice de apartament

„Pompa de căldură este un echipament de încălzire potrivit pentru instalaţii noi şi înlocuiri, se poate conecta inclusiv la sistemele de încălzire în pardoseala, ventilo-convectoare sau radiatoare, fiind o soluţie de patru ori mai eficientă decât alternativele tradiţionale.

Aceasta poate fi, de asemenea, montată cu un sistem integrat de apă caldă menajeră sau conectată cu un boiler extern, astfel încât apa caldă este mereu disponibilă pentru consumator. Pompa de căldură este o soluţie optimă de climatizare şi pentru zonele în care nu există acces la gaz şi poate colecta până la 75% din energia utilizată din aer şi restul din electricitate.”, explică oficialii companiei citate.

Motivul pentru care o astfel de pompă ”nu are moarte” este cât se poate de simplu. Atâta timp cât aerul exterior și solul reprezintă o sursă constantă de energie, o pompă de căldură performantă poate să încălzească în mod constante, chiar în cele mai reci condiții.

„Există preconcepţia potrivit căreia pompele de căldură oferă doar agent termic, utilitatea lor fiind restrânsă la crearea unui mediu plăcut în casă în timpul sezonului rece.    În realitate, însă, instalaţia înlocuieşte mai multe soluţii de climatizare, pentru că asigură încălzire pe timp de iarnă, răcoare vara şi apă caldă menajeră tot timpul anului. (…)   Poate că, la prima vedere, investiţia iniţială într-o instalaţie pusă în funcţiune de pompa de căldură este una considerabilă, însă, aceşti bani vor fi economisiţi în scurt timp datorită facturilor reduse lunar la energia electrică.”, atrage atenția Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

O pompă de căldură poate ține fără problem loc de o centrală termică de apartament. Diferența majoră este doar modul în care este generată căldura. Mecanismul în care aceasta este distribuită e neschimbată. În loc să transforme un combustibil în agent termic, la fel ca o centrală termică tradițională, o pompă de căldură utilizează un proces de evaporare și condensare a agentului frigorific. „Strict tehnic, pompa de căldură este un echipament care extrage energia disponibilă din sol sau din aer, o ajustează şi o eliberează în altă parte, la temperatura dorită sau necesară pentru a produce agent termic sau apă caldă menajeră.”, concluzionează sursa citată.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.