Poluarea aerului din China a revenit la nivelurile anterioare COVID-19. La fel se va întâmpla și în Europa

Poluarea aerului din China a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, iar oamenii de știință avertizează că la fel se va întâmpla și în țările europene.

Poluarea aerului cauzează cel puțin 8 milioane de decese premature în fiecare an. Însă, cerul mai senin a fost unul dintre puținele beneficii neașteptate ale crizei provocate de virusul SARS-CoV-2.

Experții au solicitat măsuri pentru a păstra beneficiile asupra calității aerului apărute în urma restricțiilor de călătorie. Până acum, unele țări au extins benzile de circulație pentru biciclete și au mărit spațiul pentru pietoni din orașe.

Datele colectate de Centrul pentru Cercetarea Energiei și Aerului Curat (Crea) arată cum concentrațiile de particule fine (PM2.5) și dioxid de azot (NO2) din China au revenit acum la nivelurile din urmă cu un an.

În timpul perioadei de vârf a epidemiei de COVID-19 din țară, în luna martie, nivelurile de NO2 erau mai scăzute cu 38% față de 2019. De asemenea, nivelurile de PM2.5 erau mai scăzute cu 34%.

Poluarea aerului din China a revenit la nivelurile anterioare pandemiei de COVID-19

„Industriile cele mai poluante s-au recuperat mai repede de pe urma crizei. Este esențial ca energia curată să devină o prioritate pentru politicieni din lume”, a spus Lauri Myllyvirta, analist șef al Crea.

În Wuhan, epicentrul epidemic al Chinei, nivelurile de NO2 sunt acum cu doar 14% mai scăzute față de anul trecut. Anterior au scăzut cu aproape jumătate. În Shanghai, cele mai recente date arată că nivelurile sunt deja cu 9% mai ridicate față de 2019.

Poluarea aerului a scăzut considerabil și în orașele europene, în timpul pandemiei. Datele colectate de Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei (Cams), care monitorizează poluarea din 50 de orașe europene, arată că 42 dintre acestea au înregistrat niveluri de NO2 sub medie în luna martie.

Londra și Paris au avut parte de o scădere de 30% a nivelului NO2. Dioxidul de azot este un poluant produs cel mai mult de vehiculele diesel.

Poluarea aerului va crește din nou și în Europa

„Ne așteptăm ca poluarea să crească din nou, însă nu putem arăta asta deocamdată”, a declarat Vincent-Henri Peuch, directorul Cams.

„În loc să uităm de această perioadă, Națiunile Unite și activiștii de mediu trebuie să solicite guvernelor să reconstruiască mai bine, să investească în viitor, nu în trecut, pentru a ne asigura că recuperarea globală va lăsa o moștenire sustenabilă”, a afirmat Gary Fuller, expert în poluarea aerului de la Kings College London.

Poluarea aerului a fost asociată cu probleme ale inimii și plămânilor, precum și multe alte afecțiuni medicale ca diabetul sau o inteligență afectată. Aerul poluat afectează cel mai probabil fiecare organ din corpul uman, notează The Guardian.

Există tot mai multe dovezi privind expunerea la aerul poluat și un risc crescut de deces la bolnavii de COVID-19. Astfel, nenumărați experți îndeamnă ca poluarea să fie păstrată la un nivel scăzut pentru a evita pericolele unui al doilea val epidemic.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetători: Oamenii, singura specie vinovată pentru pandemia de coronavirus COVID-19

Un studiu a descoperit o legătură majoră între poluare şi problemele neuropsihiatrice

Poluarea aerului poate reprezenta un factor de risc pentru obezitate

Agenția Spațială Română anunță că poluarea din România a scăzut în timpul stării de urgență



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.