Plovdiv, al doilea cel mai mare oraș al Bulgariei. Ce poate fi vizitat aici

Plovdiv, al doilea cel mai mare oraș al Bulgariei, este situat în regiunea centrală de sud a țării, de-a lungul râului Marița și printre dealurile câmpiei Traciei.

Numit Pulpudeva în vremurile tracice, orașul a fost redenumit Philippopolis în 341 î.Hr. după cucerirea sa de către Filip al II-lea al Macedoniei. Începând cu anul 46 e.n., orașul a fost numit Trimontium și a devenit capitala provinciei romane Tracia.

Plovdiv a trecut, în repetate rânduri, prin mâinile mai multor națiuni în Evul Mediu până în 1364, atunci când a fost preluat de turci, care l-au denumit Philibé. În urma războiului ruso-turc din 1877 – 1878, orașul a devenit capitala Rumeliei, care s-a unificat cu Bulgaria în 1885. Orașul și-a primit denumirea actuală după Primul Război Mondial.

Numeroase structuri din antichitate și instituții culturale

În vechiul cartier Trimontium al orașului, unele părți din zidurile romane încă mai pot fi găsite și astăzi. Ruinele medievale ale fortăreței țarului Ioan Asan al II-lea și ale mânăstirii Bachkovo sunt situate în apropiere.

Sursa foto: Shutterstock

În Plovdiv  pot fi vizitate numeroase structuri din antichitate, cum ar fi un amfiteatru, un stadion roman și complexul arheologic Eirene. Printre instituțiile culturale din Plovdiv se mai numără și un muzeu care găzduiește o colecție de vase de aur tracice.

Plovdiv a fost mereu lăudat pentru toleranța sa

Orașul, aflat la intersecția liniei feroviare Belgrad-Sofia-Istanbul, este un centru de procesare a alimentelor cu industrii diversificate, inclusiv prelucrarea metalelor neferoase, textile, covoare și fertilizatori. Orașul Plovdiv este principala piață dintr-o regiune fertilă care produce tabac, orez, legume și fructe. Un târg internațional are loc aici la fiecare doi ani, scrie Britannica.

Plovdiv a fost mereu lăudat pentru toleranța pentru populația sa diversă din punct de vedere etnic și religios. În 1999, orașul a găzduit forțele regionale de pace stabilite printr-o inițiativă comună a țărilor balcanice. În 2004, populația estimată a orașului Plovdiv era de 341.464 de locuitori.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Câtă energie a importat România de la Bulgaria şi Ucraina în primul trimestru al anului

Rămășițe dintr-o peșteră din Bulgaria dezvăluie surprize despre primii Homo sapiens din Europa

Una dintre cele mai vechi inscripții romane din Bulgaria ar putea ascunde o poveste interesantă

O sabie importantă pentru istoria polonezilor, descoperită într-un muzeu din Bulgaria



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.