Ploșnițele și rezistența genetică la pesticide: O provocare în expansiune
Unul dintre cele mai enervante și tenace tipuri de dăunători – ploșnița de pat (Cimex lectularius) – revine să afecteze cercetătorii, exterminatorii și populația generală. Noi studii scot la iveală faptul că aceste insecte au dezvoltat o rezistență genetică la pesticide, o caracteristică ce le permite să supraviețuiască în fața tratamentelor chimice care anterior le eliminau fără efort. Mutația genetică responsabilă a fost descoperită recent în genomul lor de către entomologii de la Virginia Tech, SUA.
Revenirea unui dăunător uitat
Ploșnițele de pat au fost dintotdeauna o sursă de disconfort fizic și mental pentru oameni. În trecut, utilizarea insecticidului DDT după al Doilea Război Mondial a contribuit la un declin semnificativ al acestor insecte. Cu toate acestea, eficiența sa a fost însoțită de un impact ecologic sever, ceea ce a dus, în cele din urmă, la interzicerea sa la nivel global în anii ’70.
Însă, începând cu anii 2000, ploșnițele s-au întors cu o putere remarcabilă, răspândindu-se prin călătorii internaționale și adaptându-se ca niciodată înainte. Acestea au dezvoltat o toleranță alarmantă la pesticide, complicând munca profesioniștilor din deratizare și crescând atât costurile, cât și frecvența tratamentelor necesare pentru eliminare.
Identificarea unei mutații genetice cheie
Un studiu amplu a colectat și analizat 134 de populații de ploșnițe din 22 de state americane și 4 provincii canadiene, între 2008 și 2022. Populațiile de ploșnițe sunt predominant consangvinizate (cu variabilitate genetică limitată), permițând cercetătorilor să tragă concluzii relevante prin prelevarea doar unui exemplar din fiecare grup.
Două dintre aceste populații au prezentat o mutație semnificativă: o modificare genetică punctuală în gena Rdl care determina înlocuirea unui aminoacid – o mutație denumită A302S. Aceasta este recunoscută pentru conferirea de rezistență împotriva insecticidelor din clasa cicloadienelor, în special a dieldrinului, un compus chimic toxic interzis în multe țări datorită efectelor sale ecologice și asupra sănătății umane.
Aceeași mutație a fost observată și la gândacul german de bucătărie – un alt dăunător cunoscut pentru abilitățile sale adaptative. Cercetătorii subliniază că, în populațiile de ploșnițe analizate, mutația era „fixată” (prezentă în toți indivizii), ceea ce sugerează o selecție puternică sub presiunea pesticidelor.
Fipronilul, un risc contemporan
Deși dieldrinul a fost interzis, fipronilul – o substanță chimică similară – a continuat să fie utilizat în tratamente pentru purici, animale de companie și gândaci. Deși fipronilul nu este destinat explicit tratării ploșnițelor, rezistența încrucișată asociată cu mutația A302S îi influențează și eficiența.
Fipronilul, considerat mai sigur decât predecesorii săi, rămâne totuși periculos pentru insectele benefice, cum ar fi albinele, precum și pentru păsări și mamifere mai mici. Utilizarea sa frecventă la scară largă poate reprezenta un factor de selecție care sprijină menținerea mutației Rdl în populațiile de ploșnițe.
Originea mutației: recentă sau ancestrală?
O întrebare crucială adusă de acest studiu este dacă această mutație genetică a apărut recent sau a existat latent în genomul ploșniței de pat timp de decenii.
