Planul lui Schlieffen și coșmarul german de a lupta pe două fronturi

La începutul secolului XX, Germania se găsea într-o poziție militară deloc de invidiat. Prinsă la mijloc de alianța franco-rusă, armata germană trebuia să rezolve o problemă majoră, cum să lupte simultan pe două fronturi. Franța, inamicul tradițional al Germaniei, se pregătea puternic pentru a-și lua revanșa după înfrângerea umilitoare suferită în războiul din 1870. Dinspre est, Germania era amenințată de fostul aliat, Imperiul Rus, care îi devenise adversar din momentul în care Berlinul a renunțat la politica dusă de Otto von Bismarck.

Prin politica externă dusă de cancelarul german Bismarck, Franța a fost aproape 20 de ani izolată politic și militar de celelalte Mari Puteri europene. După ce împăratul Wilhelm al II-lea a urcat pe tron în 1888, Germania s-a distanțat de Rusia și Marea Britanie, în speranța că își va construi un imperiu extins.

Ca urmare a noii politici germane, dar și a existenței Triplei Alianțe, Franța și Rusia au semnat în 1894 o convenție militară comună prin care își protejau reciproc interesele. Astfel, a luat naștere problema unui viitor război în care Germania trebuia să lupte simultan pe două fronturi.

Alfred von Schlieffen, șeful Marelui Stat Major german în perioada 1891-1905, trebuia să rezolve această problemă, mai ales că, în 1904, Marea Britanie și Franța au încheiat pactul Antanta cordială.

Bătălia de la Cannae,  Hannibal și Schlieffen

Schlieffen a venit cu o soluție ingenioasă inspirată din tactica marelui conducător cartaginez Hannibal. În Bătălia de la Cannae, din anul 216 î.Hr., Hannibal a aplicat împotriva romanilor un plan de luptă cu atacuri date prin învăluire.

Deși conducea o armată de doar 50.000 de oameni, Hannibal a reușit să învingă armata romană ce număra peste 80.000 de soldați.

Schlieffen a fost atât de pasionat de lupta de la Cannae încât a scris o carte despre celebră bătălie și a dezvoltat strategia lui Hannibal într-o serie întreagă de articole.

„O luptă de anihilare poate fi executată astăzi, în conformitate cu aceleași planuri concepute de Hannibal în vremuri de mult uitate. Frontul inamic nu este scopul principal al atacului… Trupele și rezervele nu trebui să fie concentrate în masă împotriva frontului inamic, esențial este ca flancurile să fie zdrobite. Aripile nu ar trebui să fie solicitate la punctele de avansare din față, ci mai degrabă de-a lungul întregii adâncimi și extinderi a formației inamice. Anihilare este completată printr-un atac împotriva spatelui inamicului… Pentru a aduce o victorie decisivă și de anihilare este necesar un atac împotriva porțiunii frontale și împotriva unuia sau ambelor flancuri…”, scria Schlieffen.

Planul lui Schlieffen pentru campania din Franța

Inspirat de Hannibal, Schlieffen a redactat un plan militar ce prevedea un atac rapid asupra Franței dat de armata germană, cu forțele principale concentrate pe flancul drept, prin Belgia și Olanda, cunoscând că Rusia, din cauza întinderii, își poate mobiliza mai încet trupele. Pe scurt, soldații germani trebuiau să pătrundă prin nord-est, apoi să își schimbe direcția de deplasare către sud, cucereau Parisul și cădeau în spatele dispozitivului francez de la frontiera cu Germania.

Campania împotriva Franței trebuia să dureze maxim șase săptămâni, după care forțele principale germane urmau a fi transportate cu trenurile pe Frontul de Est, pentru a lupta împotriva armatei ruse, foarte numeroase, care s-ar fi mobilizat într-o perioadă ceva mai lungă.

Dacă pe plan militar atacul plănuit de Schlieffen era inovativ și putea surprinde armata franceză, din punct de vedere politic, acesta avea o mare problemă. Pentru a ajunge în Franța, armata germană trebuia să atace Belgia, un stat neutru la acea vreme. Atacarea Belgiei de către Germania putea conduce la un război cu Marea Britanie, lucru ce s-a și întâmplat.

Moltke schimbă puțin planul lui Schlieffen

Succesorul lui Schlieffen la conducerea Marelui Stat Major german, Helmuth Johannes Ludwig von Moltke, a modificat puțin planul, prin organizarea a două lovituri, față de una stabilită de predecesorul său. A menținut atacul principal asupra flancului drept, dar înaintarea soldaților germani urma a se desfășura doar prin teritoriul belgian. În schimb, Moltke a diminuat numărul soldaților care trebuiau să participe la lovitura dată prin flanc asupra Franței și a întărit semnificativ forțele germane de pe Frontul de Est ce urmau să lupte împotriva Rusiei.

Cum forțele aflate la dispoziție erau insuficiente pentru a lupta pe două fronturi, Moltke încalcă un principiu fundamental al luptei armate, cel al concentrării forțelor și mijloacelor în vederea susținerii unui amplu atac.

Alfred von Schlieffen nu a fost de acord cu modificările aduse de succesorul său la planul de război al Germaniei. Se spune că ultimele cuvinte, înainte de a trece în eternitate, ale lui Schlieffen au fost: „Aripa dreaptă! Aripa dreaptă! Întăriți aripa dreaptă!”

Paradoxul a făcut ca strategii militari francezi să contribuie, fără să dorească, la planul militar german. Planul de luptă francez prevedea un atac frontal asupra Germaniei, dat pe direcții divergente, cu scopul ruperii dispozitivului advers și  înaintarea spre Berlin. La frontiera cu Belgia erau lăsate doar un sfert dintre forțele franceze, ceea ce venea în întâmpinarea ideilor lui Schlieffen, facilitând misiunea armatelor germane.

Planurile militare și realitatea de pe câmpul de luptă

Chiar în primele săptămâni de la debutul primei Conflagrații Mondiale, beligeranții aveau să afle că planurile făcute înaintea războiului nu se potriveau cu realitatea de pe câmpul de luptă. Germanii au subestimat rezistența peste așteptări a armatei belgiene, capacitatea de manevră a armatei franceze, cât și durata mobilizării armatei ruse, care a fost mult mai scurtă.

Așa s-a ajuns ca Germania, din chiar primul moment al izbucnirii războiului, să lupte pe două fronturi. Un alt paradox a fost faptul că, în ciuda planificatorilor germani, armata Reichului să aibă succes în est, acolo unde se așteptau mai puțin, iar în vest să eșueze, timp de patru ani într-un război de poziții, deși trebuiau să înfrângă armata franceză în doar șase săptămâni.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce conținea „Ipoteza Z”, planul secret pentru intrarea României în război

Împăratul german, la auzul veștii că România s-a alăturat Antantei: „Am pierdut războiul”

Mihail Sadoveanu, în Războiul Balcanic: „ Într-un marș fulgerător, am călcat țara bulgărească”

Ce spun experții militari despre războiul în spațiu? „Viața nu va mai fi așa cum o știm!”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.