Atunci când mușcați dintr-un măr sau tăiați o tufă de trandafiri, le provocați suferință? Răspunsul pe scurt este: nu, cel puțin nu în modul în care o resimt animalele. La prima impresie, plantele par doar organisme pasive, fără reacții sau emoții. Totuși, știința contemporană ne arată un regat vegetal mult mai „alert” decât am fi putut anticipa. Deși nu simt durerea în mod conștient, plantele dispun de sisteme avansate de percepție și apărare.
Ce este durerea – și de ce plantele nu o „resimt”
Durerea, așa cum o înțelegem la animale și oameni, este o experiență neurologică și emoțională. Este activată de celule specializate – nociceptori – ce transmit semnale către creier, unde sunt interpretate și procesate ca fiind dureroase.
Plantele, pe de altă parte, nu au:
– un sistem nervos;
– neuroni;
– un creier sau un centru pentru interpretarea simțurilor;
– conștiință.
Fără aceste elemente fundamentale, plantele nu pot trăi durerea așa cum o fac animalele. Așadar, atunci când recoltăm legume sau smulgem iarbă, nu cauzăm suferință în sens biologic sau emoțional.
Cu toate acestea, plantele reacționează la stres
Faptul că plantele nu simt „durere” nu înseamnă că sunt insensibile. Acestea pot detecta leziunile și răspund în moduri surprinzătoare.
Iată câteva exemple:
– Capcana lui Venus (Dionaea muscipula) își închide rapid frunzele atunci când simte atingerea unei insecte.
– Planta sensibilă (Mimosa pudica) își pliază frunzele la contact, similar unei reacții defensive.
Aceste reacții nu depind de nervi sau de conștiință. Ele sunt rezultatul unor procese biochimice și hidraulice, cum ar fi modificările de presiune a apei în interiorul celulelor.
Semnalizare electrică – „nervii” plantelor
Chiar dacă nu au sistem nervos, plantele utilizează semnale electrice pentru a comunica între diferitele lor părți. De exemplu, când o frunză este atacată de o insectă, planta Arabidopsis thaliana trimite unde electrice prin vasele sale, informând celelalte frunze să activeze răspunsurile de apărare – cum ar fi producerea de substanțe toxice.
Aceasta este o reacție automată, nu o experiență conștientă. Putem considera că planta declanșează o alarmă, însă nu „se teme”.
„Strigăte” chimice de ajutor
Unii plante eliberează substanțe volatile în atmosferă – o formă de „apel chimic”:
– Plantele de porumb și tutun emit compuși care atrag viespi parazite. Viespile vin, distrug insectele care atacă planta și restaurează echilibrul.
– Salcâmii pot comunica cu alți arbori din jur eliberând substanțe ce îi determină pe vecinii lor să-și intensifice apărarea.
Aceste reacții au fost „programate” de-a lungul a milioane de ani de evoluție. Ele sporesc șansele de supraviețuire fără a implica vreo percepție sau experiență personală.
Plantele memorează și… „decid”
O descoperire interesantă sugerează că unele plante dispun de o formă primitivă de memorie:
– Capcana lui Venus se închide doar la a doua atingere, nu la prima – ceea ce indică o „memorare pe termen scurt” pentru a preveni declanșarea inutilă.
– Vițelele de vie „aleg” direcția de creștere în funcție de suporturile disponibile – o caracteristică ce imită procesul decisional.
Dar trebuie să reținem: toate aceste „decizii” sunt rezultatul reacțiilor biochimice automate, nu al voinței sau al conștiinței.
Durerea plantelor – mit sau realitate?
Percepția că plantele ar putea suferi generează deseori întrebări.
