Planeta X duce la căutarea unei găuri negre în jurul Soarelui


Unii cercetători teoretizează că planeta X ar putea fi o gaură neagră primordială.

Planeta X este o planetă ipotetică, a cărei orbită ar trebui să se extindă mai departe de orbita pe care o descrie planeta Neptun în jurul Soarelui. Existenţa acesteia a fost teoretizată pornind de la calculele orbitelor şi ale influenţelor gravitaţionale ale obiectelor de la periferia Sistemului Solar. Recent, un studiu a susţinut că planeta X ar putea să fie, în realitate, o gaură neagră primordială, un obiect care nu ar putea să fie observat cu ajutorul mijloacelor obişnuite, dar care ar avea masa necesară pentru a influenţa orbitele din acea regiune.

Ed Witten, cercetător al Institute for Advanced Study din Princeton, Statele Unite ale Americii, consideră că există posibilitatea identificării acestei găuri negre, notează . Astfel, el pleacă de la prima problemă pe care o ridică existenţa unei gărui negre primordiale la marginea Sistemului Solar: dimensiunea. 

Cercetătorii explică faptul că această gaură neagră ar reuşi să „împacheteze” masa unei planete într-un corp cu diametru de cinci centimetri. Ce-i de de făcut în acest caz? Witten argumentează că observarea directă este exclusă, dar, dacă am putea trimite o „flotă” de nave spaţiale mici atunci ar putea fi posibilă identificarea atracţiei gravitaţionale a acestei găuri negre. Din nefericire, tehnologia necesară pentru un astfel de proiect nu este încă disponibilă.

„Dacă studiul suplimentar al centurii Kuiper consolidează cazul existenţei Planetei X, dar telescoapele sau semnalele emise de către materia întunecate nu oferă date […] o căutare directă a unei flote de nave spaţiale în miniatură poate deveni o alternativă bună”, explică Witten.

Studiul teoretic a fost publicat pe serverul arXiv.

Citeşte şi:



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.