Petiție împotriva lui Jeff Bezos. Peste 14.000 de oameni nu vor ca fondatorul Blue Origin să se reîntoarcă pe Pământ

O nouă petiție lansată pe platforma Change.org solicită cât se poate de politicos ca fondatorul Amazon și Blue Origin, Jeff Bezos, să rămână în spațiu pentru totdeauna după ce decolează la bordul rachetei cu echipaj al companiei sale luna viitoare. Petiția a strâns deja peste 14.500 de semnături din cele 15.000 necesare.

„Jeff Bezos este, de fapt, Lex Luthor, deghizat ca presupusul proprietar al unei platforme de retail de succes. Cu toate acestea, Bezos este, de fapt, un stăpân diabolic hotărât să domine întreaga planetă”, arată descrierea petiției.

O altă petiție, care a adunat peste 8.500 de semnături, solicită ca Bezos „să cumpere și să mănânce tabloul Mona Lisa”.

Miliardarul nu are tocmai o reputație strălucită. Bezos a adunat o avere colosală în timp ce angajații companiei Amazon sunt forțați să folosească sticle pentru a-și face nevoile și să stea în „cabine de disperare” pentru a-și elibera frustrările.

Averea lui Bezos a ajuns la 75 miliarde de dolari în 2020

În luna mai, Amazon a dezvăluit „AmaZen”, un fel de cabină în care angajații se pot duce atunci când se simt foarte obosiți sau stresați și „trebuie să se concentreze pe sănătatea lor mintală”. În cabina „AmaZen” există un scaun și un computer care rulează videoclipuri „pentru sănătatea mintală”.

Averea lui Bezos a ajuns la 75 miliarde de dolari în 2020, un an care va rămâne în istorie pentru totdeauna din cauza pandemiei de COVID-19.

Cu siguranță, mulți oameni nu sunt impresionați de al doilea cel mai bogat om din lume. Însă, din fericire, antreprenorul a decis să plece de pe Pământ și să călătorească în spațiu la bordul unei nave New Shepard a companiei sale luna viitoare.

„Ar putea fi ultima noastră șansă”

„De la vârsta de cinci ani, am visat să călătoresc în spațiu. La data de 20 iulie, voi face această călătorie cu fratele meu. Cea mai grozavă aventură, cu cel mai bun prieten al meu”, a spus Bezos, la începutul lunii iunie.

Însă, vor putea aceștia să se refugieze la 100 de kilometri deasupra suprafeței Pământului? Deși, din punct de vedere tehnic, aceasta este granița spațiului cosmic, este la mare distanță de o orbită staționară. Stația Spațială Internațională orbitează Terra la o altitudine de câteva sute de kilometri, potrivit Futurism.

„Asta ar putea fi ultima noastră șansă înainte ca ei să activeze microcipurile 5G și să ne cucerească”, mai arată petiția.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Miliardarul Jeff Bezos va zbura în spațiu împreună cu fratele său Mark

Când va demisiona Jeff Bezos de la conducerea Amazon

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, intră în lumea secretă a superiahturilor

Elon Musk, ironie la adresa lui Jeff Bezos: „Nu poți să o ridici”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.